Ce va face de data asta PSD? PNL vine cu o nouă propunere pentru boardul Fundaţiei: Daniel Şandru
Liberalii fac o nouă nominalizare pentru boardul Fundaţiei Iaşi-Capitală Culturală Europeană. Asta după ce varianta Călin Ciobotari n-a fost pe placul PSD, consilierii social-democraţii respingând propunerea după îndelungi dezbateri în contradictoriu în CL.
Şeful grupului de consilieri PNL Marius Dangă scrie pe facebook că a depus o nouă propunere pentru boardul Fundaţiei, respectiv Daniel Şandru.
„Am depus astăzi o nouă propunere din partea grupului de consilieri PNL în persoana dlui prof. univ. dr. Daniel Şandru. Profilul domnului Şandru respectă ceea ce noi ne-am dorit de la început, un reprezentant al societăţii civile active cultural care să contribuie la întocmirea dosarului de candidatură şi derularea acţiunilor.
Suplimentar cerem prezentarea urgentă a Strategiei Culturale în plenul CL şi demararea unui amplu program de stimulare a membership-ului Fundaţiei. Sper ca în al doisprezecelea ceas majoritatea PSD din CL va avea înţelepciunea să accepte propunerile noastre”, scrie Marius Dangă pe facebook.

pai da.. universitatea aia particulara e un mare succes. da cel putin au reusit sa isi ascunda mizeriile sub pres frumos.