CRONICA LUI CĂLIN: Un Strindberg georgian…

Deloc confortabilă Domnişoara Iulia a celor de la Royal District Theatre Georgia, o amplă şi detaliată incursiune nu doar în textul de la 1888 al lui Strindberg, ci şi în concepțiile sale asupra teatrului. Montarea (cu premiera în 2012) a marcat 100 de ani de la moartea dramaturgului suedez, dorindu-se nu doar un simplu spectacol, ci şi o meditație asupra unor idei teatrale strindbergiene, aşa cum au fost anunțate ele încă din celebra şi încă citabila prefață la Domnişoara Iulia. Cu toate acestea, producţia tânărului regizor Data Tavadze nu are un aer excesiv documentar, ea reuşind să înglobeze estetic dimensiunea teoretică, făcând-o parte efectivă din spectacol. Rând pe rând, actorii recită din prefaţa lui Strindberg ca şi cum ar recita din Hamlet. Efectele de distanţare nu sunt explicit produse, ci cumva în treacăt, ca în momentele de inter-teatralitate, când se fac trimiteri la mari spectacole şi mari regizori ai secolului XX. E o cursivitate care acoperă liniile de „cusătură” dramatică pe textul iniţial.

Începutul spectacolului îi aparţine unui narator care strigă pasaje din prefaţa lui Strindberg. Atmosfera este aproape valpurgică: tinere femei în ţinute de cabaret, Iulia legănându-se provocator, o mireasă gravidă (semn al păcatului) ţinând în braţe o păpuşă gonflabilă. Bucătăreasa Kristine, stranie în veştmântul ei negru, despică cepe necurăţate pe o masă rudimentară.

Spectacolul complică textul. Pe lângă inserturile de natură teatrologică, sunt dezvoltate acţiuni şi teme din extratext. O serie de informaţii suplimentare despre protagonişti (Jean şi Iulia) nu au rolul de a soluţiona dilema socio-erotică în care se găsesc, ci, din contra, de a amplifica dezbaterea. Ni se livrează elemente suplimentare din biografia celor doi, date de fond care, puse cap la cap, adâncesc abisurile psihologice cu care publicul are de a face. Erotismul, senzualitatea, carnalul, visceralul sunt omniprezente. Atmosfera e densă, universul sonor alternează replici urlate şi songuri lente („Silence is sexy”); folosirea microfonului şi cântatul live la un pian din fundul scenei, icnetele Iuliei marcate prin scurte bătăi din palme de un alt personaj, exterior scenei, sporesc stranietatea unei nopţi, a Sfântului Ilie, în care normalitatea este abandonată. Un peisaj dereglat, cu actori care spun o poveste privindu-se pe ei înşişi. „Mă placi?”, este întrebarea pe care actorii o adresează publicului, minute în şir, şi e în această întrebare o curiozitate de a şti cum e perceput deopotrivă a personajului şi a actorului.

Foarte puternică, relaţia Jean – Iulia rămâne fidelă textului original: tatonare, atac, forţă, derută, deznădejde. O poezie rece pluteşte pretutindeni: în umerii goi ai animatoarelor, în barba boemă a lui Jean, în nobleţea paradoxală a bucătăresei Kristine (o nobleţe a simplităţii dezarmante), ba chiar şi în cepele răsfirate pe lespezile descoperite (câtă poezie poate sta într-o banală ceapă!), ori în cruzimea cu care Iulia şi Jean măcelăresc canarul (ironic reprezentat sub forma unui pui congelat)…

Minunat redată de actori, dialectica somn – trezire ia forma unui discurs teatral despre raţional şi iraţional. Starea de trezire într-o astfel de noapte echivalează cu obligativitatea păcatului. Ecouri ale tragediei antice se fac simţite: personajele par ghidate de ceva mult mai presus decât ele, o fatalitate ce ţine fie de divinitate (despre care se vorbeşte în câteva rânduri), fie de o natură mult prea …umană.

Spaţiul special în care s-a jucat spectacolul (adus în România în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu), Cetatea Cisnădioara, a imprimat montării un aer de monumentalitate austeră. Zidurile înalte, ploaia răpăind în noapte, sunetele amplificate de piatră au dat un plus acestui spectacol grav, straniu şi provocator…

Royal District Theatre Georgia – Domnişoara Iulia, de August Strindberg. Regia: Data Tavadze. Muzica: Nika Pasuri. Distribuţie: Kato Kalatozishvili, Giorgi Sharvashidze, Keta Shatirishvili, Paata Inauri, Magda Lebanidze, Iako Chilaia, Salome Maisasfvili, Natuka Kakhidze, Anna Tsereteli. Spectacol vizionat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu. 17 iunie 2015.

• Text semnat Călin Ciobotari

Cultura

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)