TeleM, ora 20, Linia Întâi. Invitat: Marius Bodea (director Aeroport). Vorbim despre culisele negocierilor cu Blue Air şi surprizele pentru perioada următoare

Dacă toate instituţiile ar funcţiona ca aeroportul, Iaşul ar fi ajuns mult mai departe. Dar în Iaşi se vorbeşte mult şi se face puţin. Aeroportul pare să infirme regula. A fost modernizată pista în timp record, Taromul a introdus curse externe către mai multe oraşe din Europa, iar spre finele anului trecut a aterizat la Iaşi şi Wizz-air-ul.

Zilele trecute, Blue Air a anunţat că va avea zboruri de la Iaşi către Bucureşti, câte două pe zi, cursele urmând a fi introduse din octombrie. Cei de la Blue Air ar putea sparge gheaţa şi către Europa, cu un zbor spre Paris, însă un anunţ oficial nu a fost încă făcut.

Traficul de pasageri pe aeroportul din Iaşi va trece de 300.000 în acest an, încă departe de Cluj, care a depăşit deja borna de un milion. Însă dacă ne gândim cum arăta aeroportul din Iaşi în urmă cu 2-3 ani şi câte zboruri externe aveam, e clar că s-au făcut paşi rapizi.

Diseară la TeleM, de la ora 20.00, vom afla de la preşedintele Consiliului de Administraţie de la aeroport, Marius Bodea, cum a ajuns Blue Air să vină la Iaşi şi la ce surprize ne-am putea aştepta în perioada următoare.

Administratie, Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)