Nichita a pierdut controlul filialei municipale a PSD şi caută sprijin în judeţ. Doar doi parlamentari îl mai susţin
Tensiunile sunt uriaşe în PSD Iaşi. Mihai Chirica are ca ţintă nominalizarea la primărie, încercând să pună mâna pe frâiele filialei. De partea cealaltă, Nichita nu concepe să piardă controlul organizaţiei. Îi are alături pe Cristian Stanciu, dar şi pe parlamentarii Anghel Stanciu şi Cristina Nichita, scrie Ziarul de Iaşi.
În articolul din Ziarul de Iaşi sunt redate declaraţii ale unor oameni din cele două tabere, însă nimeni nu vrea să-şi asume cele spuse.
„Domnul Nichita nu vrea să abandoneze politica în niciun chip, deşi a adus prejudicii grave de imagine partidului. El vrea să candideze în 2016, încă nu e clar dacă la locale sau generale, cert este că a ameninţat, mai în glumă, mai în serios, şi cu o candidatură independentă la Primărie, dacă partidul nu-l va sprijini. A invocat un sondaj pe care nu l-a văzut nimeni, cum că ar câştiga cu 38% o nouă funcţie de primar. Unul dintre argumentele lui este că atât timp cât Liviu Dragnea (condamnat la închisoare cu suspendare, n.r.) şi Victor Ponta (urmărit penal, n.r.) au rămas în funcţii, el de ce să nu rămână?“, au declarat surse din „tabăra Chirica“.
De cealaltă parte, susţinătorii lui Nichita spun că acesta încă se bucură de sprijin în filială.
„Orice om beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Domnul Nichita are o experienţă politică şi administrativă care nu poate fi decât benefică pentru PSD. În ultimii 10 ani, PSD Iaşi a avut întotdeauna rezultate foarte bune în alegeri sub conducerea domnului Nichita. Unii încearcă un puci prin îndepărtarea celui care, până la urmă, i-a susţinut şi pe ei să ajungă în funcţii, iar fiecare dintre ei îi datorează lui ascensiunea politică“, au comentat surse din „tabăra Nichita“.
Cel mai mare dezavantaj al lui Nichita este pierderea sprijinului organizaţiei municipale a PSD Iaşi, condusă de Chirica.
În jurul actualului preşedinte s-au grupat aproape toţi consilierii locali social-democraţi, iar vârfurile de lance sunt reprezentate de Cătălin Bulgariu, Daniel Mătăsaru sau Gabriel Harabagiu. Potrivit surselor din PSD, doi oameni influenţi din partid, consilierul local Marius Ostaficiuc şi secretarul de stat Maricel Popa, încă oscilează între cele două tabere şi nu au dat un semn clar de susţinere pentru una sau cealaltă.
Mai multe detalii despre situaţia din PSD, dar şi din filiala liberalilor, citiţi pe ziaruldeiasi.ro

Despre Nichita… puteti spune ca deocamdata nu stiti mai nimic ! Fratilor , luati de aici :
Multa , multa hartie va fi consumata pentru ele . Nu stiu cati copaci inseamna toata hartia asta . Probabil cam cati tei a taiat el… plus cati mai avea de gand sa taie !
” EVZ EXCLUSIV. Cine este femeia pentru care primarul amorezat Nichita și-a înșelat și soția, și amanta ”
Stiti cum arata un incarcator frontal ( Metal Fach , Hytec , Hitachi , Hyundai , JCB , Caterpillar etc ) cu furca pentru paleti ? Cred ca un asemenea dispozitiv va fi folosit pentru a muta dintr-un loc in altul dosarele lui Nichita de la DNA !
Daca tot voia marele lider pesedist Gigi de la Iasi sa-l cunoasca toata tara , iata ca s-a indeplinit apriga dorinta… numa’ ca nu asa cum dorea el !