Irina Schrotter: «Aş merge pe mâna lui Oprea la Primăria Iaşi. L-aş susţine»
Creatoarea de modă Irina Schrotter a spus joi seară la TeleM în emisiunea «Iaşul în direct» că l-ar susţine din nou pe Dumitru Oprea în cursa pentru Primăria Iaşi.
„Sunt 8 candidaţi la PNL, dar e prematur să spui acum cine are şanse mai mari. Cred că lucrurile se vor lămuri după ce se va face un sondaj de către centru. Se va cerne foarte repede printr-o sită. Alegerile din 2016 sunt nişte alegeri dificile, primarul se alege dintr-un tur, ceea ce impune partidelor să aibă mare grijă. Nu cred în candidaţi fără notorietate. E nevoie de cineva deja cunoscut, pentru a câştiga din primul tur”, consideră Irina Schrotter.
Ea spune că e foarte dificil să apară de nicăieri un candidat cu şanse, mai ales că nu vor fi două tururi de scrutin.
„Dacă vor să apară, ei trebuie să se facă acum cunoscuţi. Sunt alegeri complicate. E foarte greu. Nu cred ca PSD va ieşi cu cineva necunoscut”, spune Schrotter.
La alegerile din 2008, Irina Schrotter l-a sprijinit puternic pe Dumitru Oprea, retrăgându-se chiar din cursă pentru a-i face culoar acestuia către Palatul Roznovanu.
„Un primar bun ar fi Oprea. Aş merge pe mâna lui, l-aş susţine. Nu e un mare comunicator, dar are o carte de vizită impresionantă. A făcut lucruri bune la Universitatea Cuza. E nevoie de sprijinul partidului, trebuie să fie înţelepţi cei din PNL. Consider că dacă pui pe o listă orice nume din Iaşi şi Dumitru Oprea veţi vedea că acesta din urmă îi depăşeşte. A avut o evoluţie decentă pe scena politică. Nu a trădat, nu a făcut paşi laterali, şi-a reprezentat comunitatea în Parlament foarte bine”, afirmă Irina Schrotter.

Ce glumă bună! Dumitru Oprea a reușit performanța excepțională, ca în urma unei campanii absolut neinspirate, să piardă alegerile, din 2008, în fața lui Nichita, când conjunctura politică și sondajele îl indicau favorit!
domnul profesor, doctor, rector, senator a avut si un important rol in dezvoltarea culturala a orasului, el a confiscat una din cladirile Muzeului de Istorie Naturala cu expresia care il va urma in istorie “doar nu o sa blochez cu vechituri un spatiu in centrul orasului” obligand la evacurea bunurilor de patrimoniu national intr-o cladire cu risc major de prabusire.
Adevaratele roade ale politicii sale se vad astazi, cel mai vechi muzeu al Principatelor este definitiv inchis (dupa 180 de ani) sediul istoric abandonat fara nici o perspectiva, bunurile, de patrimoniu legate de alegerea premergatoare a lui Cuza si cele de stiinte naturale, mutate aiurea.
Observ ca se complica lucrurile.Au aparut in ordine domnii Danga si Tomaseschi,care au sanse destul de mari la Primarie.Un fost viceprimar si un fost prefect.Este adevarat ca domnul Oprea a mai candidat,dar spune ca nu a fost sprijinit de actualul prefect.Dan Carlan.Mai activ dintre cei trei,mi se pare domnul Dragomir Tomaseschi,care a luat si un scor mare la europarlamentare,din postura de sef al Aliantei Civice Iasi.