Cronica lui Călin: Theaterstock Bacău. 16 zile de pace și teatru

Posted at August 17, 2015

Moto: Taximetrist băcăuan: „Să-i dea Dumnezeu sănătate lu fata asta, Sigartău, și festivalul ei. Am făcut bani într-o săptămână cât în toată luna iulie”

Trebuie să admitem că îți trebuie mult curaj să faci un festival de teatru în România. Îți trebuie și mai mult curaj să-l faci în luna august, când ațipeala teatrului românesc e nespus de dulce, și nu oriunde, ci într-un oraș fără vreo apetență teatrală ieșită din comun, Bacău. Când mai și decizi ca festivalul să dureze 16 zile înseamnă că îți plac senzațiile tari și riscurile extreme…

Anca Sigartău a riscat mult cu acest festival, Theaterstock (aluzie interesantă la Woodstock și la nostalgia unei libertăți de un anume tip, cu o posibilă parafrază pe „16 zile de pace și teatru”), aruncat pe piață aproape din senin, bulversând teatrele, criticii, băcăuanii simpli și mai ales pe cei cu funcții administrativ-locale. Aflată la început de mandat, directoarea Teatrului „Bacovia” a mers cumva pe formula „totul sau nimic”, încercând să producă un eveniment cultural major, unic în istoria orașului, și, în plan teatral, fără concurență în regiunea de Nord Est a României.

Când, pe la începutul lunii iulie, Doru Mareș, secretarul literar al Teatrului, m-a sunat să mă invite la Festival, nici măcar nu știam despre ce este vorba. Iar când am aflat că ține mai bine de două săptămâni, am rămas buimac. La Iași, pretinsă capitală culturală europeană, organizatorii tocmai anunțaseră suspendarea Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT), acuzând ingerințe politice, iar la Bacău se năștea o megastructură festivalieră foarte tentantă prin modul de implicare a comunității.

Nici Theaterstock n-a fost ferit de emoții. Cu vreo trei zile înainte de debut, Consiliul local Bacău refuza să voteze alocarea unui buget ce părea prea mare unor oameni neobișnuiți să vadă în cultură altceva decât un moft. Împărțită, presa locală ba vedea peste tot combinații cu banul public, ba clama necesitatea aproape fatală a Festivalului. Intelectualii băcăuani, la rândul lor, oscilau între neîncredere și entuziasm, între scepticism radical și optimism deșănțat. Întâmplările acestea politico-financiare au avut însă și efecte benefice: o mediatizare teribilă, echivalentă cu acțiunile unui regiment de PR, dar și crearea unei stări de așteptare încordată din partea comunității. Numai Anca Sigartău să nu te numești în astfel de situații!

Cum necum, într-o ședință extraordinară de Consiliu local, ținută chiar în preziua începerii Festivalului, bugetul (partea Primăriei) a fost aprobat și situația oarecum dezamorsată. De ce „partea Primăriei?” Pentru că o altă parte, foarte consistentă, a venit din zona privată, semn de luminare la minte a oamenilor de afaceri locali și a companiilor care au învățat ceva din marea lecție de succes a Sibiului.

Din câte mi-am dat seama în perioada în care am stat la Bacău, filosofia Theaterstock-ului este una a racordării comunității la cultură. Fie prin „cârlige” precum evenimentele outdoor (deloc puține la număr, și cuantificabile în concerte, performance-uri stradale, sau spectacole în aer liber), fie printr-o ofertă teatrală prioritar „de public”, bine dozată și dezarmantă prin diversitate. Treptat, zona centrală a Bacăului s-a transformat într-un fel de vast sat de vacanță în care domnii și doamnele la patru ace au coexistat armonios, cultural, cu generația blugilor rupți, împărțind satisfacții teatrale și găsind puncte comune care, altfel, ar fi fost greu de închipuit.

Entuziasmul băcăuanilor a pus între paranteze toate prejudecățile și scepticismul celor care nu credeau în interesul pentru cultură al acestui oraș. Nu vorbesc despre concertele lui Ovidiu Lipan Țăndărică sau AG Weinberger, la care au participat peste 10.000 de persoane, ci despre situații precum cele de la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, unde a umple la refuz o sală de 1.500 de locuri cu oameni veniți la spectacole de teatru, în august, pe caniculă, vorbește de la sine despre acest interes. Și justifică, simbolic, sloganul acestei prime ediții: „We are One”…

Pentru evenimentele din Festival s-au utilizat nu mai puțin de 23 de spații, de la sălile Teatrului „Bacovia”, și pub-uri locale (PUB S4, Berăria cu noroc), la spații precum Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov”, scena amenajată în fața Hotelului Decebal, spații convenționale și neconvenționale etc. O mobilizare de forțe impresionantă, susținută logistic de circa 300 de voluntari și de un staff mereu pe fază, a gestionat rularea a peste 1600 de artiști invitați. Fără îndoială, modelul Festivalului Internațional de Teatru Sibiu a lăsat urme pozitive în practicile organizatorilor din România. De altfel, întreg conceptul Theaterstock, inclusiv structurarea pe secțiuni și accentul pus pe componenta de outdoor, amintește de FITS, lăsând impresia, frecvent, că se dorește o replică a respectabilului festival sibian. Desigur, păstrând proporții precum cele de buget (circa 700.000 euro la Bacău, peste 9 milioane de euro la Sibiu).

Pe zonă strict teatrală, două secțiuni dominante definesc Theaterstock: secțiunea Independent (dedicată producțiilor independente) și secțiunea Povestea noastră, în cadrul căreia au fost găzduite spectacole ale unor teatre de stat românești. A fost un prilej, în ce mă privește, de a constata cât e de viguros fenomenul teatrului independent din România, fie numai și parcurgând impresionanta lista de spectacole aduse la Bacău și semnate de regizori mai mult sau mai puțin cunoscuți (Cristi Juncu, Theo Herghelegiu, Leta Popescu, Claudiu Bleonț, Andreea Gavriliu, Andrei și Andreea Grosu, Magda Catone, Dorina Antohi, Mariana Cămărășan, Alexandra Penciuc, Mihai Nițu, Mihaela Triboi, Lorette Enache, Alexandru Bogdan, Radu Iacoban, Valentin Braniște, Miriam Răducanu, Mihaela Boboc Manea, Șerban Puiu, Aurel Palade, Sânziana Stoican și mulți alții). Din plaja independenților, focusul a fost pus pe Lia Bugnar (excesiv) prezentă în Festival cu șase sau șapte producții (cu Marius Manole cap de afiș în câteva din acestea). La „Povestea noastră”, publicului băcăuan i s-au oferit spectacole de Alexander Hausvater, Silviu Purcărete, Mihai Măniuțiu, Gelu Colceag, Alexandru Dabija, Alexander Morfov, Ada Lupu, Bocsárdi László, Iarina Demian și alții.  Salutară, apoi, atenția organizatorilor pentru teatru radiofonic (cu propuneri de audiții), pentru spectacolele de teatru-dans (teatru în mișcare), dar și pentru ceea ce s-ar numi teatru instrumental (excelentul spectacol ArtOrchestra, în regia lui Horia Suru). În fine, trebuie amintită și sesiunea de conferințe, firavă, dar cu promisiuni de creștere pentru edițiile viitoare.

Bineînțeles, nu toate au mers strună. S-au mai decalat orele spectacolelor, au mai fost anulate evenimente (concertul celor de Zdob și Zdub, de exrmplu), s-au mai supărat unii, și-au mai pierdut răbdarea alții, însă, pentru o primă ediție, impresia generală este una net favorabilă. Cred că principalul merit al Theaterstock 2015 este că este construit pentru comunitate. Nu pentru Anca Sigartău, nu pentru grupuri și găști, nu pentru critici pretențioși și scorțoși, ci pentru un public curat, nepervertit, cumva virgin, dispus să participe la această aventură culturală inedită. Și în plan economic beneficiile există. Cuvintele din moto-ul acestui text mi le-a spus, în ultima zi de festival, un taximetrist băcăuan mulțumit că a dat lovitura într-o lună pe care el o scosese total din calcul. I se alătură hotelieri, comercianți și mulți alții care se conving că și cultura poate fi o industrie profitabilă.

• Text semnat Calin Ciobotari

Cultura

Comentarii

2 comentarii to “Cronica lui Călin: Theaterstock Bacău. 16 zile de pace și teatru”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)