M10 Iaşi: Vrem teii înapoi, dar ar trebui să fie pe cheltuiala primarului, viceprimarilor şi consilierilor care au participat la teicid
«Situaţia teilor din Iaşi este un exemplu de ce avem nevoie de adevarati conducători noi pentru acest oraş.
Acest exerciţiu de risipire a banului public prin angajarea de cheltuieli, fără o consultare publică şi cu efecte dezastruoase, continuă cu încă o serie de cheltuieli pe care le plătim tot noi prin taxele noastre şi ne răpeşte posibilitatea de a avea, mai rapid, infrastructura pe care ne-o dorim în acest oraş.
Umilinţa la care sunt supuşi ieşenii continuă cu încă mai multe cheltuieli cerute de municipalitate în vederea consultării la centrele de cartier despre oportunitatea replantării teilor. Utilizarea internetului pentru acest sondaj este ceva de neînchipuit pentru executivul ieşean.
În plus, dorinţa noastră de a avea un loc cu umbră este folosită de cei de la primărie pentru a-şi îmbunătăţi imaginea mimând consultarea populaţiei la luarea deciziei.
Vrem teii înapoi dar ar trebui să fie pe cheltuiala primarului, viceprimarilor şi a consilierilor locali care au participat la teicid».
SURSA: Asociaţia M10 Iaşi, Facebook