L-ar primi UNPR pe Nichita în partid? Emacu: «Nu merg pe scenarii. Am vorbit cu mulţi de la PSD, unii vor să vină»

În condiţiile acutizării conflictului din PSD Iaşi, orice este posibil. Inclusiv ca la un moment dat Gheorghe Nichita să ceară azil politic la o altă filială din târg. Una dintre variante ar fi trecerea lui Nichita la UNPR, în cazul în care nu se ajunge la o întelegere cu tabăra Chirica.

Liderul UNPR Iaşi Gheorghe Emacu s-a ferit să comenteze azi, într-o conferinţă de presă, această ipoteză, dar recunoaşte voalat că uneperiştii stau la cotitură pentru a muşca din zestrea PSD.

„Nu merg pe asemenea scenarii (Nichita la UNPR – n.r.)”, a spus Emacu.

Un eventual transfer al lui Nichita la UNPR ar fi posibil doar în cazul în care cele două partide vor merge separat la locale. Din acel moment, se va şti că UNPR va avea candidaţi proprii, iar orice este posibil. De altfel, Emacu a recunoscut că a avut discuţii cu oameni din PSD Iaşi pentru venirea lor la UNPR, însă fără a oferi vreun nume.

„Am vorbit cu mulţi din PSD, unii vor să vină la noi”, a afirmat liderul UNPR Iaşi.

În privinţa participării UNPR la localele de anul viitor, separat de PSD, Gheorghe Emacu a spus că o decizie se va lua în această toamnă.

„Există o dorinţă accentuată să mergem singuri. În această toamnă vom decide. În luna septembrie vom avea la Iaşi o întâlnire a liderilor UNPR din Moldova, la care va veni şi Gabriel Oprea. Cu acea ocazie vor fi semnale mai multe”, a spus liderul UNPR Iaşi.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)