Lansare fără fast a celor de la Pentru Iaşi. Andrei Postolache: «Suntem un oraş rupt de restul ţării. Iaşul se târâie, când ar putea să alerge. Încercăm să schimbăm direcţia»
Pentru Iaşi s-a lansat azi în cursa pentru alegerile din 2016. N-a fost un eveniment cu fast şi discursuri sforăitoare, nici n-au existat promisiuni cu sacul, cum se întâmplă în general la acţiunile politice.
Vreo 200 de oameni s-au adunat în Parcul Copou, lângă Teiul lui Eminescu. Atmosfera a fost una relaxată, ba chiar prea destinsă pentru un partid nou înfiinţat, care intră în focul alegerilor în doar câteva luni.
La eveniment a fost prezent şi Nicuşor Dan de la Salvaţi Bucureştiul, cel care a reuşit surpriza la alegerile din 2012, când a luat 10 la sută la Primărie, cu o mână de oameni în jur.
L-am întrebat după acţiune dacă în momentul lansării sale în cursa pentru Bucureşti a avut un astfel de start, Nicuşor Dan răspunzând că ceea ce a văzut la Iaşi a fost peste ceea ce a reuşit să facă el în Capitală.
Manageri de multinaţionale, în majoritate din zona IT, activişti din zona societăţii civile, dar şi oameni simpli (inclusiv câţiva pensionari) au venit la acţiunea de lansare a celor de la Pentru Iaşi.
„Suntem un oraş rupt de restul ţării. Iaşul se târâie, când ar putea să alerge. Trebuie schimbată direcţia, iar noi asta încercăm să facem. Vom candida la locale, la primărie, CL şi CJ. Principala noastră ţintă este economia. Nu putem fără investitori şi locuri de muncă, doar cu asistenţă socială masivă. Noi cei de la Pentru Iaşi nu lucrăm cu statul, nu avem nimic de împărţit cu nimeni”, a spus Andrei Postolache, preşedintele grupului de iniţiativă Pentru Iaşi.
El a recunoscut că Pentru Iaşi nu are structuri, nici pârghiile pe care le au alte partide şi că din acest motiv este nevoie de entuziasm.
De altfel, entuziasmul a cam lipsit de la acţiunea din Parcul Copou. Nu s-a rostit nici un nume de politician, amintindu-se în discursuri doar de administraţia coruptă şi ineficientă.
N-a fost o acţiune rea, dar e nevoie de mai multă consistenţă şi hotărâre. După discursuri, participanţii au înfipt steguleţe pe o hartă a Iaşului, pe care şi-au trecut datele de contact.



Merita apreciata lansarea acestui proiect coagulat foarte probabil de taierea teilor. Sa nu uitam ca atat la PSD cat si la PNL sunt in continuare pe functii oameni care au asistat impasibili la spectacolul drujbelor ceea ce face ca pozitionarea lor in raport cu partidele existente sa fie corecta(pana in momentul in care aceste partide se vor debarasa de persoanele respective).
Orasul nostru nu are nevoie acum de oameni priceputi la administratie(am vazut rezultatele) ci de oameni cu idei si viziune care sa il scoata din fundatura in care se afla.
Le urez mult succes si cat mai multa rabdare.