Până şi cei din PSD Iaşi o recunosc: Dacă se continuă în felul acesta, a fi social-democrat la Iaşi va fi o ruşine

Social-democratul Marius Ostaficiuc se arată uimit de ceea ce se petrece în filiala ieşeană a PSD. Într-o postare pe Facebook, Ostaficiuc vorbeşte despre derută, rătăcire, medicritate, meschinărie şi micime, ba chiar spune că dacă se va continua la fel, a fi social-democrat va fi, într-o zi, o ruşine.

«Mă mir şi mă doare… Asist cu uimire la ce se întâmplă în PSD Iaşi. Aproape nu îmi vine să cred că acesta este partidul în care, cu mulţi ani în urmă, am intrat pentru valorile ce se cultivau aici şi pentru oamenii-model ce alcătuiau social-democraţia. Pe vremuri, a fi social-democrat, la Iaşi, era o mândrie, o împlinire, o şansă. Astăzi este o derută, o rătăcire… Şi, dacă se va continua în felul acesta, a fi social-democrat la Iaşi va fi, într-o bună zi, o ruşine.
Zilnic, sunt întrebat de ieşeni: ce se întâmplă, încotro ne îndreptăm? Mărturisesc: nu ştiu ce să le răspund pentru că nu înţeleg cum şi de ce s-a ajuns aici. Ceea ce înţeleg este că politica, arta politică în general, nu are nimic de-a face cu mediocritatea, meschinăria şi micimea. Cel puţin aşa m-au învăţat, cândva, bărbaţi politici precum Ion Solcanu, Valer Dorneanu şi alţii asemenea.
Aproape că nu-mi rămâne altceva decât să trăiesc din amintirile luminioase ale unui PSD Iaşi pe care nu contenesc să-l caut în prezent. Şi să sper că, totuşi, îl voi regăsi într-o bună zi… Cu tristeţe,
Marius Ostaficiuc»

Politica

Comentarii

7 comentarii to “Până şi cei din PSD Iaşi o recunosc: Dacă se continuă în felul acesta, a fi social-democrat la Iaşi va fi o ruşine”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)