Tandem Chirica-Lupu la şefia judeţenei PSD Iaşi?

Mihai Chirica a câştigat fără emoţii alegerile de la municipiu. Le va câştiga foarte probabil şi pe cele de la judeţ. Dacă va candida. Există tot felul de scenarii în PSD Iaşi, iar săptămâna viitoare, veştile dinspre PSD se vor înmulţi. Tabăra Nichita a dispărut complet din peisaj, după muştruluiala lui Liviu Dragnea. Gheorghe Nichita este conştient că bătălia e pierdută şi încearcă măcar să nu rupă toate punţile cu PSD.

Întrebarea e ce va face Chirica? Va lua totul şi la judeţ sau va împărţi puterea? Probabil că a doua varianta îi convine cel mai mult. Scoaterea din joc a fidelilor lui Nichita ar fi inutilă, pentru că i-ar împinge pe aceştia către ieşirea din partid. Iar Chirica e conştient că orice vot risipit vara viitoare îl va costa în bătălia pentru Primărie.

Foarte posibil, se va merge pe un tandem Chirica-Lupu. Adică Mihai Chirica preşedinte la filiala judeţenă, Victorel Lupu preşedinte executiv. O parte din susţinătorii lui Nichita vor fi recuperaţi, oferindu-li-se câteva funcţii în noua structură de conducere.

Se va schimba PSD Iaşi? Va fi o simplă cosmetizare, pentru că vor conduce aceiaşi oameni. Pe Chirica îl interesează doar municipiul, dar nu vrea să lase din mână conducerea judeţeană a PSD pentru a nu avea surprize în alegerile de anul viitor.

În următoarele luni cei din PSD Iaşi vor vorbi tot mai puţin de Nichita, încercând să-l şteargă din percepţia publică. Doar Chirica rămâne agăţat de Nichita, pentru că 12 ani de administraţie împreună nu pot fi uitaţi atât de repede.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)