newspascani.com despre alegerile din PSD Paşcani: Cei prezenţi în sală nici nu ştiau când şi pentru ce să aplaude
Primarul Paşcaniului Dumitru Pantazi a fost reales în fruntea PSD Paşcani. La alegerile desfăşurate astăzi el a primit votul tuturor membrilor care au primit buletine de vot, adică 121. Deşi a fost singurul candidat, cei prezenţi au fost puşi să facă un exerciţiu „democratic” de a vota totuşi secret prin buletine de vot.
Şedinţa de alegeri de astăzi a fost mai degrabă o întrevedere între pesedişti. Ea a fost animată de discursurile tinute de senatorul Florin Constantinescu, Mihai Chirica şi Victorel Lupu.
Cei prezenţi în sală, marea lor majoritate persoane în vârstă, nici nu ştiau când şi pentru ce să aplaude sau de ce se află la aceste alegeri. De altfel cel mai mai bine a fost ilustrat interesul acestora faţă de alegeri atunci când s-a dat citire procesului verbal care anunţa rezultatele. Câteva femei din faţa prezidiului, în care se afla Pantazi şi ceilalţi participanţi au rămas pe locuri şi au ascultat cu atenţie numele celor aleşi. În rest cu toţii s-au înghesuit la mesele pline de mâncare şi băutură din spatele sălii.
SURSA: newspascani.com
