Victorel Lupu s-a înscris în cursa pentru şefia PSD Iaşi: «Mi-am depus candidatura şi sunt încrezător. Ţinta este să menţinem primăria la PSD»
Actualul preşedinte interimar de la PSD Iaşi, Victorel Lupu s-a înscris joi la prânz în cursa pentru şefia filialei judeţene. El şi-a depus candidatura în jurul orei 13.30 la sediul PSD Iaşi.
Întrebat ce şanse are în bătălia cu Mihai Chirica, Lupu a spus că este încrezător în victorie.
„Ca orice om care intră într-o astfel de competiţie, mă duc cu gândul să câştig. Sunt încrezător în victorie”, a declarat Lupu pentru jurnalvirtual.
Lupu susţine că nu este omul lui Nichita şi că se află de 22 ani în PSD.
„Cu Mihai Chirica am o relaţie normală. Am lucrat 8 ani cu el, relaţia intre noi este una corectă”, a afirmat Victorel Lupu.
Interimarul de la PSD mai spune că vrea să meargă în continuare pe cartea omului echilibrat şi moderat, recunoscând că «unii s-au înfierbântat la PSD, deşi nu este cazul».
Potrivit lui Victorel Lupu, ţinta PSD Iaşi este recâştigarea oraşelor şi municipiilor la localele de anul viitor şi a unui număr important de primării în restul judeţului.
Conferinţa judeţeană PSD va avea loc sâmbătă, de la ora 14.00, în prezenţa liderului partidului, Liviu Dragnea.
