Liberalii spun că au aflat cifrele din sondajul PSD: Chirica are sub 30%, iar următorii doi clasaţi sunt oameni din PNL
Vicepreşedintele PNL Iasi Alexandru Muraru a spus duminică, într-o conferinţă de presă, că în sondajul PSD, Mihai Chirica ar avea „un scor cu 2 în faţă”, adică peste 20 la sută, în timp ce următorii doi clasaţi ar fi membri ai PNL.
Muraru nu a dezvăluit numele celor doi liberali care sunt în spatele lui Nichita, dar a precizat că în condiţiile astea, PSD are toate şansele să piardă Primăria la alegerile din primăvara viitoare.
„Chirica, după 15 ani de Primărie, are cu 2 în faţă. Următorii sunt liberali, la doar câteva procente. Chirica nu are nici o şansă la Primărie. Este ca Victor Ponta, se antrenează mult, dar nu câştiga meciul. Cuplul Nichita-Chirica va rămâne în istorie ca un cuplu al looserilor politici”, a afirmat vicele liberal ieşean.
Vineri, Nichita a recunoscut că Mihai Chirica stă mai bine ca el în sondaje, însă nu a avansat nici o cifră.
