Director Tarom: Din noiembrie introducem o cursă suplimentară din Iaşi către Bucureşti, iar din vara viitoare spre Munchen se va zbura de 3 ori pe săptămână

Directorul comercial al Tarom Silvia Columb a anunţat vineri seară că începând cu luna noiembrie va fi introdusă o cursă suplimentară Iaşi-Bucureşti. Ea a făcut declaraţia la festivitatea de premiere a oamenilor de afaceri ieşeni, eveniment organizat de Camera de Comerţ.

„Va fi încă o cursă Iaşi-Bucureştu, undeva spre seară. Vor fi trei zboruri pe săptămână, miercuri, vineri şi duminică, tur-retur. Din vară, va creşte şi numărul de curse către Munchen, de la 2 la 3 pe săptămână. Iaşul e un punct important pentru noi, am reuşit să facem aici o reţea de rute internaţionale. Avem şi alte gânduri pentru vara viitoare, dar vrem întâi ca rutele actuale să fie eficiente”, a spus directorul din cadrul Tarom.

Prezent la eveniment, secretarul de stat Maricel Popa a precizat că e foarte bine că Tarom suplimentează numărul de zboruri către Capitală, însă a adăugat că aşteaptă ca Tarom să anunţe şi reducerea preţului la bilete.

Afaceri, Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)