Aurel Dobaşu depre ancheta DNA: «Cred că sunt victimă colaterală. Am oferit anchetatorilor tot ce au cerut»
Procurorii DNA Iaşi au finalizat percheziţiile la CJ Iaşi, dar şi la sediul TeleM, de unde au ridicat mai multe documente, însă anchetatorii nu au făcut nici o declaraţie la ieşire. Percheziţiile s-au încheiat în jurul orei 13.00
Proprietarul Tele M Aurel Dobaşu a precizat că se consideră victimă colaterală, el adăugând că a pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate de către aceştia.
„Eu cred că sunt victimă colaterală. Am oferit anchetatorilor tot ce au cerut, am colaborat cu aceştia. Bizar este ca percheziţiile au fost făcute pe o plângere identică cu cele depuse în trecut de BZI (cotidian local – n.r.). În cazul uneia dintre firmele verificate, Iaşicâstigă SRL, aceasta nici nu mai există. Am avut un control anul trecut de la Finanţe atunci când inspectorii au luat la puricat documentele contabile din 2008 până în 2014 şi nu au găsit nimic”, a declarat Aurel Dobasu, patronul Tele M.
El a mai spus că percheziţii au avut loc şi la domiciliul său, dar că nu a fost citat pentru a se prezenta la DNA pentru audieri.
