În seara asta s-a deschis târgul de Crăciun de la Sibiu. Cel de la Iaşi rămâne în continuare închis
Târgul de la Sibiu, deschis vineri 20 noiembrie, a ajuns la ediţia cu numărul 9 şi are loc în Piaţa Mare. Timp de peste o lună, localnicii şi turiştii au la dispoziţie 70 de căsuţe, unde pot găsi tot felul de produse, multe specifice Crăciunului.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Events For Tourism şi este cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu.
La Iaşi municipalitatea nu este în stare să organizeze un târg de Crăciun, însă în fiecare an pregăteşte fasole cu cârnaţi de 24 ianuarie şi de Ziua Naţională, dar şi sarmale pentru pelerini, de Sfânta Parascheva. E o diferenţă clară de viziune între cele două Primării, una preocupată doar de protecţie socială, iar cealaltă de atragerea unui număr cât mai mare de turişti.


În 2011
:http://insemnari.grigore.ro/?p=1507
Eu sunt sigur că vom vedea veșnicele corturi (nu știu dacă v-ați uitat la filmele cu “turcii și românii”, dar cam așa arătau taberele turcilor, cam cum e Iași-ul acum , dar și în alte zile de sărbătoare, în loc de ceea ce ne-am dori cu toții.
PS: Iașul = Pașcanul = Hușul = Fălticenul = Bucureștul = non-sens lingvistic
orasele culturale si multe vorbe goale
https://peterlengyel.wordpress.com/2015/11/11/nagyvarad-oradea-by-night/