Şeful TNL pe ţară Costel Alexe: «Politicienii cu probleme trebuie forţaţi să facă un pas în spate». N-ar fi rău ca totul să înceapă cu PNL Iaşi, filială pe care Alexe o conduce
Tinerii liberali sar la gâtul seniorilor lipsiţi de integritate şi onestitate. Co-preşedintele TNL Costel Alexe susţine că este nevoie de o reformă a clasei politice, iar cei care au afectat încrederea cetăţenilor în politicieni şi în instituţii ar trebui forţaţi să facă un pas in spate.
“Tineretul Naţional Liberal înţelege discrepanţa majoră dintre ceea ce aşteaptă românii de la politicieni şi ceea ce au reuşit politicienii să ofere prin exercitarea mandatelor pe care le deţin. Acest lucru a fracturat nu doar încrederea în politicieni, dar şi încrederea în instituţii fundamentale ale democraţiei, cum este Parlamentul, iar în cele din urmă încrederea în ceea ce guvernează o societate, adică încrederea în Lege. Acest moment grav nu mai poate fi trecut cu vederea de nimeni, iar singurele valori în funcţie de care acţiunea politică poate fi orientată în acest moment sunt transparenţa, integritatea şi onestitatea. Cei care nu pot sau nu vor să înţeleagă aceste lucruri vor trebui forţaţi să facă un pas în spate, dacă nu o vor face ei de bună voie”, a transmis Costel Alexe intr-un comunicat de presa.
TNL anunţă că va promova proiecte de lege care să transpună “efectiv principiul transparenţei, integrităţii şi onestităţii în modul în care se desfăşoară activitatea parlamentară, aceasta fiind singura cale de a credibiliza instituţia fundamentală a democraţiei”.
În acest sens, Tineretul Naţional Liberal se consideră dator şi îndreptăţit să promoveze în perioada următoare acele proiecte care să deschidă Partidul Naţional Liberal celor care doresc să se implice pentru a schimba România în bine.
Deputatul Costel Alexe este co-preşedintele PNL Iaşi.
Poate n-ar fi rău ca Alexe să înceapă curăţenia chiar cu PNL Iaşi, prin retragerea sprijinului politic în cazul unor oameni care aduc deservicii filialei.
