Soluţia omului de afaceri Dorin Cristea pentru traficul aglomerat din Iaşi: sensuri giratorii în marile intersecţii
Dorin Cristea susţine că oricât s-ar încerca fluidizarea traficului, aglomeraţia de maşini va exista, punctele cele mai sensibile fiind marile intersecţii. Potrivit lui Cristea, semaforizarea nu rezolvă problema.
«Se încearcă o semaforizare inteligentă a intersecţiilor. Problema este că ar trebui ca inteligenţa celor ce programează semafoarele (inteligenţa transpusă în softuri) să fie peste “inteligenţa” unei ingrămădiri de vehicule. Se pare că soluţia aleasă la nivelul oraşului nu prea merge. La intersecţiile semaforizate se pierde aproximativ 30% din timp la schimbările de culoare ale semaforului. Până se opresc vehiculele de pe un sens şi se pleacă pe celălalt sens se pierde acest timp de 30%. În aceste condiţii, propun să se construiască cat mai multe sensuri giratorii», susţine Dorin Cristea, care detine afaceri in domeniul IT.
El adaugă că sensurile giratorii nu pot fi făcute oriunde, din lipsa spaţiului necesr, însă ele pot fi amenajate în intersecţiile mari.
„Ceea ce se întâmplă în UE poate fi bun exemplu pentru noi. Tendinţa în UE este de creştere a acestor tipuri de intersecţii. În Franţa, în ultimii 8 ani s-a înmulţit de zece ori numărul sensurilor giratorii. Cei care se pricep cu adevărat, să decidă unde ar fi eficiente aceste construcţii. Această propunere nu neagă semaforizarea ci vine să completeze şi să eficientizeze traficul în oraş”, mai spune omul de afaceri ieşean.
El dă ca exemplu Baza 3, unde gâtuirile de acum ar putea rezolvate prin această metodă.
