Când instituţiile vor lucra pentru cetăţean, atunci lucrurile se vor schimba în bine. Studiu de caz: ieşirea de la Carrefour Felicia, azi la amiază

Pe 24 ianuarie, de Sfânta Parascheva, pe 1 decembrie şi la toate vizitele importante ale unor oficiali de la Bucureşti, la Primărie şi Prefectură se ţin şedinţe peste şedinţe ca totul să iasă bine. Poliţie, jandarmi, cu toţii sunt prezenţi în zonele aglomerate.

Dar în preajma Paştelui, Crăciunului sau Revelionului care e strategia autorităţilor? Cine se preocupă de cetăţean? În fiecare an e la fel. Intersecţiile sunt blocate, lumea e nervoasa, abia dacă vezi câţiva poliţişti în tot oraşul. Veţi spune ca există şi şoferi nesimţiţi. Aveţi perfectă dreptate. Însă în haos, fiecare caută propria soluţie.

Vă dau exemplul de azi de la Carrefour Felicia. Semaforul de ieşire are vreo 40 secunde verde. Putea fi şi un minut, putea fi cel mai inteligent sistem din lume, că tot nu se rezolva mare lucru. Acolo era nevoie de un echipaj de Poliţie, ca să desfacă nodul: trei minute pentru cei care vin dinspre Moldomobila, trei minute pentru cei care ies din parcarea Carrefour. Coloana s-ar fi mişcat, şoferii nu s-ar mai fi luat la harţă între ei.

Soluţii sunt, trebuie doar să vrei. Mă uitam azi la pozele de la depunerea de coroane a oficialităţilor iesene. Se comemorau eroii Revoluţiei. Care, fie vorba intre noi, n-au murit ca noi sa ne injuram in trafic. Ne plac acţiunile festiviste, le bifăm şi atât. La asta suntem campioni. Primarul Mihai Chirica şi subprefectul Bogdan Abălaşi erau acolo. Tot azi, Chirica se arăta nervos pe cei de la Poliţia Locală. Cerea demisia lui Grumeza, şeful Poliţiei din subordinea Primăriei. Apă de ploaie. Puţin ne interesează că la vârful Poliţiei Locale este X sau Y. Se ştia că oraşul va fi aglomerat de Crăciun. Cum la fel de aglomerat va fi şi peste un an, în aceeaşi perioadă.

Când instituţiile vor lucra pentru cetăţean, atunci lucrurile într-adevăr se vor schimba in bine. Deocamdată, e doar imagine şi festivism cât încape, că tot prinde la fraieri.

Administratie

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)