Social-democratul Cătălin Ivan nu vrea alianţă cu ALDE şi UNPR înainte de alegeri: Să candideze pe liste proprii, să intre în Parlament, apoi vedem ce majorităţi vom face
„E greu de gândit o alianţă înainte de alegeri, o alianţă electorală cu ALDE, care atacă permanent PSD-ul, prin vocea lui Tăriceanu sau cu UNPR, care a lăsat PSD fără majoritate în Parlament, după demisia lui Victor Ponta. Nu ştiu dacă pesediştii vor trece foarte uşor peste trădarea lui Gabriel Oprea. Eu cred că e foarte important să mergem la vot, să convingem românii să ne voteze în număr cât mai mare şi apoi să vedem care sunt celelalte partide care vor intra în Parlament, pentru că într-o democraţie un partid este partid parlamentar doar dacă este votat de oameni şi obţine numărul suficient de voturi cât să intre în Parlament. Altfel, să se lipească de unii sau de alţii, părerea mea este că a fost o practică nocivă şi pentru politica din România, dar şi pentru societate în general. Deci eu le doresc şi celor de la ALDE şi celor de la UNPR şi altor partide care mai sunt pe scena politică să candideze pe liste proprii, să-i convingă pe români, să intre în Parlament şi după aceea vom vedea ce majorităţi vom face”, susţine europarlamentarul PSD Cătălin Ivan.

Da cine pana mea îl mai întreabă și profitorul asta? Dacă nu era Nichita sa îl scoată din anonimat ,era un kakamaka. Asa ,Nichita sa bătut cu Geoana sa îl prosteasca la europarlamentare pe loc eligibil și prostii de noi am făcut campanie sa iasă. Ce a făcut individul asta pentru organizație? Ca duce la Bruxelles câțiva primari pe banii parlamentului european,e praf în ochi.Lasa gargara Iavane, mergi unde vrei,la Iași ești non grata. .