Dumitru Oprea: Chirica să înceteze jocul de-a alba-neagra

Senatorul PNL Dumitru Oprea îi cere lui Mihai Chirica să înceteze jocul de-a alba-neagra, cu referire la fondul de rezervă imens pe care interimarul de la Primărie îl pregătea pentru lunile următoare.

„Dintr-o dată a coborât fondul de rezervă de la 10 milioane de lei la 4 milioane. A văzut că nu-i merge. Asta a învăţat să facă de la Nichita, dar îi cer să înceteze cu alba-neagra”, a spus Oprea.

Senatorul liberal spune că în locul lui Chirica s-ar fi retras în munţi, nu să mai candideze la Primărie, după ce municipalitatea n-a fost în stare să cheltuie banii europeni.

„Mi-ar fi ruşine, aş pleca în munţi, dar el mai vrea să mai candideze”, a adăugat Chirica.

La rândul său, deputatul Anton Doboş a afirmat că Mihai Chirica a fost 13 ani mâna dreapta a lui Nichita şi că avea atribuţii să vegheze la modul cum se cheltuie banul public.

„Nu va reuşi să se ascundă, va trebui să-şi asume greşelile din toată această perioadă”, a declarat Doboş.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)