Lansarea candidaţilor UNPR Iaşi: Bogdănici la primărie, Burlea la CJ. Fiul şi părinţii Cameliei Bogdănici au urcat pe scenă
Ceea ce jurnalvirtual anunţa în urmă cu câteva zile se confirmă. Deputatul Camelia Bogdănici va candida la Primăria Iaşi pe listele UNPR, în timp ce senatorul Marin Burlea este propunerea aceluiaşi partid pentru şefia Consiliului Judeţean.
Liderul UNPR Iaşi, deputatul Gheorghe Emacu a anunţat că deputatul Bogdănici va candida la Primăria Iaşi din partea acestei formaţiuni politice, el adăugând că speră ca UNPR să devină a treia forţă din judeţul Iaşi după alegerile din iunie.
Bogdănici a precizat că vrea să fie candidatul surpriză la Primărie, ea adăugând că „este necesar ca oamenii buni să se implice tot mai mult în politică”. Pe scena de la Casa Studenţilor, unde a avut loc lansarea, au urcat la un moment dat fiul, dar şi părinţii Cameliei Bogdănici. La eveniment au fost prezenţi aproximativ 500 de oameni.
Camelia Bogdănici este medic oftalmolog, cadru didactic la UMF Iaşi, iar în 2012 a fost aleasă deputat pe listele PDL. Ulterior, ea s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară, iar din februarie 2015 este membru UNPR.
La întrunirea de la Iasi a asistat şi Valeriu Steriu, coordonatorul campaniei electorale UNPR la nivel naţional.