Fostul lider ţărănist Mihai Dorin s-a alăturat PNL: Intelighenţia ieşeană să se gândească la prosperitatea oraşului, nu la satisfacerea unui mic orgoliu
Profesorul Mihai Dorin, fost lider ţărănist, s-a alăturat liberalilor, el apărând alături de Marius Bodea, la conferinţa de presă de joi de la sediul PNL. Iasi
„Nu am negociat nimic, nici locuri pe liste, nici sinecuri, am venit să sprijin acest proiect. Transmit totodată şi un mesaj către intelighenţia ieşeană să se gândească la prosperitatea oraşului, nu la satisfacerea unui mic orgoliu”, a afirmat Mihai Dorin.
El a spus că Iaşul este izolat şi lipsit de perspective din cauza PSD, Mihai Dorin susţinând totodata că stânga a adus sărăcie Moldovei.
Întrebat de ce nu s-a dus, spre exemplu, alături de ALDE, Dorin a răspuns: «Cei de acolo au un discurs ambiguu. Nu iubesc schismaticii».
Mihai Dorin a fost vicepreşedinte PNŢCD la nivel naţional şi parlamentar ales pe listele CDR Iaşi.
Şeful liberalilor pe municipiu Marius Bodea a spus că PNL este deschis dialogului şi că oamenii de dreapta sunt aşteptaţi în acest partid.
„În cazul domnului Mihai Dorin, un om cu profundă credinţă de dreapta, a fost un act voluntar să se alăture PNL”, a spus Bodea.