De ce a rămas Iaşul în urma Clujului. Explicaţia lui Băsescu: Boc a deschis Clujul, iar la Iaşi, autorităţile s-au uitat la buzunarele investitorilor
Liderul PMP Traian Băsescu susţine că Iaşul a rămas în urma Clujului din cauza proastei administrări a oraşului, el spunând că în timp ce la Cluj, Emil Boc a deschis oraşul către investiţii, la Iaşi, autorităţile s-au uitat doar la buzunarul investitorilor.
Traian Băsescu a declarat sâmbătă la Iaşi că guvernul este cel care trebuie să facă autostrăzi sau căi ferate şi astfel că creeze locuri de muncă temporare, însă autorităţile locale sunt cele care creează locurile de muncă permanente.
Şeful PMP a spus că România are doi poli în afara Capitalei, respectiv Clujul şi Iaşul, însă există diferenţe majore între cele două oraşe, din punct de vedere economic.
„Se spune că oraşele mari din vestul ţării au fost avantajate. Nu spun că nu este aşa. Însă aduceţi-vă aminte de Cluj în timpul lui Funar. Era un oraş prăfuit, un oraş în care investitorii străini erau alungaţi şi un oraş care se distingea printr-un singur lucru: avea băncile vopsite tricolor. Dar şomajul era în creştere continuă. Funar a pierdut alegerile şi a venit Emil Boc. A deschis oraşul, a creat o zonă rezervată investiţiilor, a creat condiţii ca absolvenţii de universitate să se angajeze în zona industrială din jurul Clujului, a stimulat firmele să facă investiţii. A creat şi avantaje pentru investitorii care s-au dus la Cluj, le-a făcut taxe speciale pe terenuri şi a redus taxele locale pe termen lung. Azi, Clujul are şomaj zero”, a explicat Traian Băsescu.
El a precizat că, în comparaţie, Iaşul are ca şi Clujul o universitate puternică, însă în capitala Moldovei şomajul e mai ridicat, pentru că autorităţile locale nu au fost preocupate să atragă investitori.
„De ce se întâmplă asta la Iaşi? Pentru că politicienii locali s-au uitat în primul rând la buzunarele investitorilor şi nu la ce vor să facă oamenii de afaceri, la locurile de muncă create. Cum vă explicaţi că un oraş de talia Iaşului care poate furniza personal înalt calificat este ocolit de investitori? Totul e din cauza celor din administraţia locală care n-au reuşit să-i atragă. Viaţa cetăţenilor depinde de deciziile administraţiei locale”, a spus liderul PMP.
Traian Băsescu a participat sâmbătă la acţiunea de lansare a candidaţilor PMP Iaşi la alegerile locale. La evenimentul desfăşurat la Teatrul Luceafărul au fost prezenţi aproximativ 700 de membri şi simpatizanţi ai partidului.

Sunt curios, în fotografia atașată, în afară de Traian Băsescu, mai vedeți pe cineva cu colțurile gurii în sus (zâmbind)?…
@ GG :
Ar fi zambit si altii , daca si-ar fi auzit numele in imn…
Varianta 2 : ” Atatia oameni minunati aici , si cand ma gandesc ca Gabriel ala credea ca-l voi lasa pe el sa-i conduca dupa cum il taie capul ! Petrica sa-i aduca , si Gabriel sa-i conduca , ha-ha ! Baiat bun fostul viceprimar , dupa cum am auzit , dar cu mici probleme cand e vorba de recunoasterea autoritatii . Mda , pacat ! El… el e ala care-i dadea lui Klaus mai multe puncte decat mie , nu ? Nostim tipul ! ”
Sa-I raspundem d-lui Grigore care nu a fost in sala: se canta imnul national deci nu vad care era motivul de zambit., din contra era un moment solemn. dar depinde cat de patriot esti.
Poate pentru presedinte exista satisfactia unei sali pline, cu oameni in picioare, lucru care a reiesit din declaratiile sale ulterioare.
@Ionel: Scuze că n-am auzit melodia din fotografie, dar să știți că nici privirile (deloc entuziaste) nu prea sugerau că se intonează imnul.
Cât despre dl. Colegiul 10, până nu va avea curajul să-și pună și numele (ne știm, deci nu văd care e problema), nu mă mai obosesc să-i răspund.
Oricum, organizației PMP Iași îi doresc mult succes, dar mă îndoiesc că ultimele “achiziții” vor ajuta atingerea acestui scop…