ALDE va avea vineri două lansări la Iaşi, ambele în prezenţa lui Tăriceanu. Cum se explică lansarea separată pentru Radu Botez
Călin Popescu Tăriceanu va fi prezent vineri la Iaşi pentru lansarea candidaţilor ALDE. Radu Botez este candidatul formaţiunii la primărie, el urmând a avea parte de o lansare separată, în cursul dimineţii. Ulterior, Tăriceanu va ţine o conferinţă de presă, apoi va avea loc lansarea mare, cea a candidaţilor ALDE din întreg judeţul.
E inedit ca un partid politic să aibă lansări separate, într-un interval de numai câteva ore, insa totul e o strategie.
„La acţiunea lui Botez vor veni mulţi oameni care nu sunt membri de partid. N-am vrut să amestecăm lucrurile. Sunt reprezentanţi din societatea civilă, ei nu sunt cu ALDE, ci doar îl simpatizează pe Botez”, susţine un apropiat al candidatului ALDE la Primăria Iaşi.
Potrivit unor surse, printre cei prezenţi la acţiune se vor număra şi Daniel Condurache, dar şi Alexandru Lăzescu.
Strategia ALDE e simplă: îl folosesc pe Radu Botez pentru a creşte electoral formaţiunea pe municipiu. Întrebarea e cum vor reacţiona susţinătorii de dreapta ai lui Radu Botez după alegeri, când foarte posibil, ALDE şi PSD se vor alia în Consiliul Local.

Va fi in sala si Vosganian. Ne vom distra pentru ca il cauta mascatii de la DICOT sa-l audieze in dosarul ROMGAZ
Oh… m-as bucura sa il vad mai des la Tele M pe dl. Botez, lucru care se va intampla, desigur. Fireste.
Cine il simpatizeaza pe Botez? Poate doar cei care jucau fotbal cu el la liceul Garabet Ibraileanu in Copou si carora nu le mai raspunde la salut, hi,hi!