Marius Bodea: Mă opresc salariaţi din societăţi subordonate Primăriei să-mi spună că s-au făcut achiziţii la preţuri de 4-5 ori mai mari decât cele de pe piaţă

Candidatul PNL la Primărie Marius Bodea a vorbit luni despre cumătriile din Primărie, dar şi despre sistemul de relaţii şi de afaceri în care sunt implicaţi şefi din Palatul Roznovanu.

„Mă opresc salariaţi de la diverse societăţi din subordinea primăriei să-mi spună că s-au făcut achiziţii la preţuri de 4-5 ori mai mari decât cele existente pe piaţă. Spre exemplu, la RATP s-a luat bandă de izolare cu 8 lei, când în magazin acest produs este 2 lei”, a spus Marius Bodea, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că s-a construit un sistem ultra-perfecţionat, format din oameni care lucrează în mod coordonat.

„Vedem clanuri în Primărie, s-au şi înrudit acolo. Ştim câte cumetrii sunt în Palatul Roznovanu. După ce îşi botează unii altora copiii, încep să apară şi afacerile. Nu toţi funcţionarii din Primărie sunt prinşi în sistem, vorbim doar de cei aflaţi în funcţiile de decizie”, a spus Bodea.

Întrebat ce va face dacă va ieşi primar şi cum va face curăţenie, Marius Bodea a afirmat că va face un audit. El crede însă că funcţionarii din Primărie care se vor simţi cu musca pe căciulă vor pleca singuri din instituţie.

Administratie, Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)