Acţiune iniţiată de grupul AVISSO: Ziua Internaţională a Prieteniei alături de 50 de copii din centrele de plasament din Iaşi
«Sâmbătă, 30 iulie, de la ora 9.00, în Parcul Expoziţiei, Asociaţia MCA Education, în parteneriat cu DGASPC Iaşi, organizează „Ziua Internaţională a Prieteniei” pentru 50 de copii din centrele de plasament din Iaşi.
Ziua de 30 iulie este declarată „Ziua Internaţională a Prieteniei”, prilej cu care AVISSO invită reprezentanţii din comunitatea locală să fie prietenii copiilor din centrele de plasament. Angajaţii şi partenerii Grupului AVISSO îşi doresc să aducă în inimile acestora un moment de bucurie, prin organizarea unui eveniment distractiv: jocuri cu mingea şi baloane, face-painting, şotron, desene pe asfalt, poveşti, dans şi muzică.
„Prin organizarea unui eveniment de «Ziua Internaţională a Prieteniei» ne dorim să creştem nivelul de toleranţă şi acceptare din partea comunităţii locale cu privire la situaţia copiilor proveniţi din centrele de plasament. Vrem ca, măcar pentru o zi, reprezentanţi ai mediului de afaceri, formatori de opinie şi jurnalişti, să înţeleagă nevoia de a investi în proiecte de responsabilitate socială şi să susţină activ nevoile sociale ale comunităţii în care locuim. Credem, totodată, că activitatea va avea un impact benefic în viaţa copiilor, contribuind la dezvoltarea lor personală, creşterea încrederii în sine şi a abilităţilor de relaţionare cu cei din jur”, a declarat Mirabela Miron, Preşedinte al Grupului AVISSO.
„DGASPC Iaşi şi-a creat un obiectiv permanent în a răspunde nevoilor socio-educaţionale şi de reintegrare socială a copiilor ocrotiţi în centrele de plasament, motiv pentru care apreciază şi susţine iniţiativa Grupului AVISSO legată de marcarea «Zilei Internaţionale a Prieteniei». Astfel, această acţiune a fost primită cu deschidere de către reprezentanţii DGASPC Iaşi, fiind considerată o contribuţie frumoasă şi binevenită, care se adaugă activităţilor specifice desfăşurate cu şi pentru copii, derulate în mod constant la nivelul instituţiei”, a declarat Mădălina Constantin, purtător de cuvânt, DGASPC Iaşi.
AVISSO va oferi gratuit copiilor care participă la activitate consultaţii oftalmologice şi ochelari pentru toţi cei care au probleme cu vederea. Consultaţiile şi realizarea ochelarilor vor fi asigurate în parteneriat cu „Pretty Eyes”, Cabinet Oftalmologic din Iaşi, pe durata lunii august şi până la începerea noului an şcolar.
AVISSO este cel mai important grup de firme din regiune ce oferă servicii complete de consultanţă pentru dezvoltarea întreprinderilor şi organizaţiilor. Cu peste zece ani de experienţă pe piaţa serviciilor financiar-contabile, Miron Cont Audit şi-a dezvoltat portofoliul de servicii pornind de la principiul integrării complete a soluţiilor de business. Astfel, în anul 2014 un amplu proces de reorganizare a activităţii companiei a condus la formarea a trei divizii specializate reunite sub brandul AVISSO: Accounting Services – Business Consulting – Human Resources.
Responsabilitatea faţă de comunitatea în care ne desfăşurăm activitatea ne-a determinat să ne implicăm activ în proiecte de responsabilitate socială. Am ales să susţinem partea cea mai vulnerabilă a societăţii: persoanele aflate în dificultate şi tinerii, ca grup vulnerabil pe piaţa muncii. MCA Education – are ca scop dezvoltarea şi formarea copiilor şi tinerilor, atât pe plan personal cât şi profesional, prin organizarea de activităţi educative menite să asigure participarea activă».
SURSA: Comunicat Grupul AVISSO, preşedinte Mirabela Miron