Gabriel Achelăriţei (Terra Centrum): Criosauna nu e o chestie de fiţe, după o şedinţă simţi beneficiile

Terra Centrum, adică salină şi criosaună. O afacere ce poate părea la prima vedere eşec garantat, dar nu şi lui Gabriel Achelăriţei, care a pariat şi a câştigat.

A investit 30.000 de euro mai întâi în saună, iar apoi alţi 35.000 de euro în criosaună. A fost însă precaut, întrucât n-a renunţat din prima la locul de muncă, nici măcar n-a privit totul ca pe o afacere.

„Am lucrat într-o bancă, apoi pe zona de comerţ, dar ulterior am renunţat la tot, iar acum mă dedic sută la sută. Am văzut cât bine face terapia, apoi am decis să mă implic total. Mă bucură când oamenii vin la noi, apoi îţi spun că se simt bine”, spune Gabriel Achelăriţei.

Terra Centrum a funcţionat o bună perioadă în Canta, iar de ceva timp sediul este în zonă centrală, pe strada Gavriil Musicescu, langa Medicover.

Potrivit lui Achelăriţei, afacerea creşte constant, deşi preţurile pentru o şedinţă de criosaună la Iaşi sunt cu mult mai mici decât cele din afară.

„În Statele Unite costă şi 80 de euro, la noi 120 de lei, adică nici 30 de euro. Dacă piaţa ar fi funcţionat ca în America, am fi umplut România cu criosaune. Nu e o chestie de fiţe, după ce faci o şedinţă de criosaună simţi beneficiile”, afirmă proprietarul Terra Centrum.

O şedinţă durează între un minut şi trei minute. Durata poate fi şi mai mare, însă după trei minute poate să apară disconfortul, în condiţiile în care vorbim de o temperatură de minus 190 de grade.

De altfel, când aud de senzaţia de frig, oamenii mai degrabă se sperie. Gabriel Achelăriţei spune că frigul uscat aplicat în cadrul terapiei nu prezintă reacţii adverse, câtă vreme nu există umezeală sau vânt.

Abia după prima şedinţă, realizezi beneficiile. Printre altele, criosauna reglează circulaţia sângelui, stimulează producţia de endorfine şi reglează somnul. Este indicată şi în cazul durerilor de spate sau genunchi. Eu însumi am avut psoriazis, iar la câteva săptămâni după prima cură, semnele au dispărut de pe corp. Acum fac doar şedinţe de întreţinere. După o noapte pierdută, îţi aduce prospeţimea necesară. Are rezultate bune pe anxietate, stres sau chiar depresie”, afirmă Gabriel Achelăriţei.

El spune că bună parte dintre clienţii care apeleză la criosaună sunt femei, pentru că metoda este eficientă în eliminarea celulitei.

„Efectele sunt rapide, în 4-5 şedinţe rezultatele sunt vizibile. Totuşi, e important de unde pleci, pentru că la 50 de ani e greu să elimini complet celulita. Este necesară şi o alimentaţie corespunzătoare, dar şi multă mişcare”, afirmă Achelăriţei.

Personaje cunoscute au trecut pragul Terra Centrum. Printre aceştia se numără fraţii Pavăl (cei care deţin imperiul Dedeman), dar şi mulţi politicieni, avocaţi, medici sau chiar vedete de pe malurile Dâmboviţei.

Unde va ajunge Terra Centrum peste cinci ani?

De la înfiinţare, au existat 5.000 de clienţi, bună parte din aceştia revenind de mai multe ori.

„Încă nu lucrăm la capacitate maximă, facem programări doar pentru două intervale din zi. Mai e loc”, spune proprietarul Terra Centrum.

Afaceri

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)