De ce nu candidează deputatul Blăjuţ la parlamentare
Independentul Viorel Blăjuţ nu se regăseşte pe vreo listă de candidaţi la alegerile din 11 decembrie. Absenţa lui Blăjuţ din ringul parlamentarelor constituie o surpriză, având în vedere implicarea sa în campania de la locale, când a fost un critic vehement al administraţiei Chirica.
În spaţiul public s-a vehiculat ideea că Blăjuţ ar fi bătut insistent la uşa principalelor partide ieşene, lucru infirmat însă de liderii filialelor locale.
Şeful PSD Iaşi Mihai Chirica afirmă că în momentul în care s-au croit listele, Blăjuţ nu făcea parte din PSD şi că nu a avut nici o discuţie oficială cu acesta pentru includerea pe listele social-democraţilor.
La PNL a existat un protocol naţional cu PND-ul avocatului Daniel Fenechiu, care prevedea locuri pe liste în diverse judeţe ale ţării, între care şi Iaşi, însă Blăjuţ nu era membru PND, astfel că discuţiile nu s-au materializat.
Şefii ieşeni PMP şi ALDE au infirmat că i-ar fi propus lui Viorel Blăjuţ să candideze la alegerile parlamentare.
„Cu Blăjuţ n-a existat nici o discuţie, nici când eram la UNPR, nici la PMP. Nici măcar o vorbă n-a fost pe tema asta”, a spus deputatul Gheorghe Emacu, liderul PMP Iaşi.
„Nu a fost nici o discuţie pe acest subiect”, a afirmat la rândul său, Vasile Şalaru, preşedinte executiv al ALDE Iaşi.
Fostul primar Gheorghe Nichita, lider PRU Iaşi, dă de înţeles că şi l-ar fi dorit pe Blăjuţ pe listele acestui partid la alegerile parlamentare.
„I-am dat un telefon când încă nu-mi anunţasem candidatura la deputaţi. A fost o simplă discuţie, bănuiesc că el a înţeles atunci că ar fi vorba de o propunere de acest gen. Însă nu ne-am întâlnit”, a afirmat Nichita.
Independentul Viorel Blăjuţ spune că a declinat toate ofertele primite în ultimele săptămâni şi că nu mai vrea să fie navetist între Iaşi şi Bucureşti.
„Nu mai vreau să fiu navetist. Plus că nu ai mare putere ca parlamentar. Eu nu-s ăla care să stau cuminte în bănci şi să fac cum spune partidul. Nu pot vota un masterplan de transport fără autostrada Iaşului, sau un proiect pe sănătate fără spitalul regional”, a explicat absenta sa de pe liste deputatul independent Viorel Blăjuţ.
UPDATE: In cursul zilei de joi, deputatul Viorel Blajut a transmis un comunicat in care explica motivele absentei sale din batalia pentru alegerile parlamentare:
«La 11 noiembrie 2016 se dă startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, iar eu nu m-am înscris în această competiție. Consider că este necesar să explic ieșenilor gestul meu de refuz.. Am decis să nu fac vreun compromis lipsit de utilitate pentru Iasi! Nu vreau să fiu doar un navetist pe ruta Iași-București – Asta este statutul unui demnitar votat pe liste de partid – pentru un salariu de demnitar și eventual o pensie specială.
Acum patru ani am intrat cu entuziasm în Parlament, crezând că pot ajuta Iașul și ieșenii, dar am rămas dezamăgit. Legislativul actual nu permite unui parlamentar independent să-și facă auzită vocea și să lupte pentru comunitatea sa. Am crezut cu tărie în libertatea pe care o ai ca independent si am constituit primul grup parlamentar de independenți. Am fost insa divizați de către partidele mari. În Parlament contezi doar dacă faci parte dintr-un grup puternic, contezi doar dacă bagi cartela așa cum ți se dictează. Dar eu nu vreau asta! Eu nu aş putea vota un Masterplan de Transport în care nu apare autostrada Iași – Tg. Mureș și nu aş putea vota un buget pentru Sănătate în care să nu fie trecute fonduri pentru Spitalul Regional de Urgențe Iaşi!
Reproșez partidelor care au făcut parte din USL că, deși au deținut puterea politică pe rând, nu și-au respectat promisiunile făcute ieșenilor în anul 2012. Deși am colaborat cu acestea pe anumite proiecte utile Iașului, am refuzat fără ezitare orice ofertă de a deveni membru de partid. Iata-le acum ca acestea vin in fata dumneavoastra cu aceleasi promisiuni de acum patru ani. Nu le mai cred, tot asa cum nu cred nici in temeinicia celorlalte oferte electorale.
Ma consider insa, in continuare, un om politic. Anunț pe această cale că voi sprijini pe viitor, cu toate puterile mele, așa cum am făcut și în Parlamentul României, orice proiect care vrea bunăstarea Iașului, indiferent de partidul care-l va iniția. Nu voi părăsi viața politică, ci voi activa pe plan local, devenind un observator vigilent și un critic acerb al activității aleșilor care au promis că ne vor reprezenta interesele. Viața de zi cu zi ne-a arătat că o comunitate responsabilă și implicată identifică mult mai eficace decât politicienii vremelnici soluțiile la gravele probleme cu care se confruntă o localitate! Depinde doar de noi să nu mai permitem să fim mințiți de cei care pe 11 decembrie 2016 ne vor cere votul!
Mulţumesc tuturor ieşenilor care m-au susţinut şi votat în 2012 şi la alegerile locale».

Urmaresc scena politica .Daca candidati pe11 decembrie 2016 sau oricand eu va votez fara doar si poate. Va doresc mult noroc !