Câte procente va rupe Nichita (PRU) de la PSD Iaşi
În zona stângii se fac calcule privind voturile pe care le pot pierde social-democraţii prin intrarea în cursă a lui Gheorghe Nichita în alegerile parlamentare. Nichita candidează pe listele PRU la deputaţi şi e de aşteptat ca fostul primar să rupă câteva puncte de la PSD şi în municipiu dar şi în judeţ.
Potrivit unor surse PSD, filiala vrea un scor de 45-46 la sută pe judeţ. Calculele ar putea fi date peste cap chiar de fostul şef PSD Iaşi, Nichita având încă relaţii bune cu mulţi social-democraţi.
Nichita poate văduvi PSD pe oraş cu 6 procente, potrivit unor analize politice făcute în municipiul Iaşi. Totodată, Nichita ar avea de partea sa şi câţiva primari PSD, lucru care i-ar asigura trecerea pragului electoral pe judeţ.
La alegerile locale, PSD a scos pe judeţ 43 la sută, iar în actuala conjunctură, social-democraţii se pot trezi cu un scor sub 40 la sută, procent ce ar irita la culme conducerea centrală a partidului. Dragnea speră ca la Iaşi, PSD să ia spre 50 la sută, în condiţiile în care partidul are şi primăria Iaşi, dar şi CJ-ul.
PSD mai are o problemă în municipiu: prezenţa lui Bănicioiu pe liste. Aceleaşi analize arată că PSD ar putea coborî chiar spre 35 la sută în municipiul Iaşi, în funcţie de prezenţa la urne. Din acest motiv, cei din PSD Iaşi au decis să-l ascundă pe Bănicioiu, pentru a nu afecta şi mai tare scorul partidului.
Întrebat despre susţinerea primarilor PSD din judeţ, Nichita a evitat să spună tranşant câţi dintre aceştia ar juca la două capete. Totuşi, Nichita a recunoscut că se află în contact cu aceştia, feliitându-i de ziua lor.
„I-am sunat de ziua lor, am vorbit cu 7-8 dintre ei. Ştiu că au o teamă cei de la PSD. Primarul nu mă a vota el, dar avem nevoie să intrăm şi noi acolo, să avem afişe, să ne transmitem mesajele, să putem discuta. Un singur primar dintre cei cu care am vorbit a spus că nu mă ajută, că a stat la mine la uşă când cnduceam PSD Iaşi”, a spus Nichita.
