Rezultate finale Iaşi: PSD 48, PNL 20, USR 10. PMP şi ALDE trec de 5 la sută pe judeţ

PSD a câştigat detaşat alegerile parlamentare în judeţul Iaşi, obţinând 48,45% din voturi la Senat şi 48,53% la Camera Deputaţilor, după centralizarea proceselor verbale de către BEJ din toate cele 730 de secţii de votare.

Diferenţa între voturile PSD şi PNL obţinute la Iaşi, este de aproximativ 60.000.

Potrivit BEJ Iaşi, după numărarea voturilor din toate secţiile de votare din judeţul Iaşi, la Senat, PSD a obţinut 48,45 la sută, PNL 19,41 la sută, USR 10,61 la sută, PMP 6,52 la sută, iar ALDE 5,98 la sută.

Celelalte partide nu au atins pragul electoral de cinci la sută. PRU a obţinut 3,05 la sută din voturi la Senat, în timp ce PSR, PER, ANR şi PRM au înregistrat scoruri cuprinse între unu şi doi la sută.

La Camera Deputaţilor, potrivit numărătorii finale a BEJ Iaşi, PSD a înregistrat 48,53 la sută, PNL 20,07 la sută, USR 9,75 la sută, PMP 6,58 la sută, iar ALDE 5,43 la sută.

Restul partidelor nu au atins cinci la sută. Interesant, PRU a scos la deputaţi ceva mai puţin decât la Senat, deşi Gheorghe Nichita a candidat la Camera Deputaţilor.

Rezultatul alegerilor pe judeţul Iaşi urmează să fie validat de către Biroul Electoral Central.

Cel mai probabil, PSD va avea trei senatori la Iaşi, iar USR şi PNL câte unul.

La deputaţi, social-democraţii ar putea avea şase mandate, PNL două sau trei, iar USR, PMP şi ALDE câte unul.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)