Întrebările anului 2017: Chirica va deveni jucător politic sau se va distanţa de PSD? Cine va fi noul lider PNL Iaşi şi care va fi relaţia Pentru Iaşi-USR?
Anul care abia s-a încheiat a fost plictisitor din punct de vedere politic. Chiar dacă am avut alegeri locale şi parlamentare, a fost o baltă generală, cu două campanii nereuşite.
PSD era favoritul acestor alegeri şi a boicotat cele două bătălii. Social-democraţii au stat la cutie, n-au intrat în clenciuri, iar strategia le-a reuşit. N-am avut dezbateri pe bune, iar săgeţile aruncate din zona opoziţiei nu şi-au atins ţinta. 2016 s-a încheiat fără surprize. PSD a câştigat fără emoţii localele şi parlamentarele.
Ce va fi în 2017? Nu mai sunt alegeri, dar cu toate astea ne putem aştepta la o viaţă politică mult mai animată. Mai toate partidele intră în clarificări interne şi poziţionări de trupe. În PSD, Mihai Chirica va trebui să arate că e jucător politic. În primul rând, va trebui să-şi clarifice propria relaţie cu PSD. Conduce o filială importantă, va fi omul care va distribui funcţiile importante în judeţ. Câtă abilitate va avea în raport cu şefii săi de la Bucureşti? Începutul e cu stângul, după ce l-a înfruntat deschis pe Dragnea pe subiectul Shhaideh-premier. Vom vedea în 2017 dacă proiectele Iaşului se mişcă sau dacă doar vom repara scări prin cartiere şi vom face 2-3 asfaltări prin municipiu. E de văzut dacă Mihai Chirica va fi loial PSD sau va încerca o distanţare de partid.
La PNL Iaşi ne aşteptăm la tensiuni majore. Vor fi alegeri interne, iar deocamdată nu există vreun personaj care să se impună în organizaţie. PNL nu mai e de mult o filială funcţională, ci e compusă din grupuri care acţionează după propriile convingeri şi interese. Va ieşi PNL întărit la finele anului? Greu de spus. Dacă ne uităm în urmă, la ceea ce s-a petrecut şi în PNL şi în fostul PDL, răspunsul e mai degrabă negativ.
2017 va fi anul clarificărilor şi în relaţia Pentru Iaşi şi USR. Andrei Postolache a rămas consilier local şi va dori probabil să consolideze partidul local Pentru Iaşi. USR are doi parlamentari: Dan Lungu şi Cosette Chichirău. Ce vor face cei doi aleşi în Parlament? Vor renunţa la USR şi vor rămâne membri Pentru Iaşi? E dispus Nicuşor Dan să rămână fără reprezentare parlamentară la Iaşi?
La PMP, Petru Movilă şi-a consolidat poziţia de lider al filialei, în condiţiile e singurul parlamentar din organizaţie. E de urmărit însă ce vor face foştii uneperişti, după grăbita fuziune cu partidul lui Traian Băsescu.
Cât priveşte ALDE, probabil nu vom avea prea multe noutăţi în 2017. Vosganian şi-a văzut sacii în căruţă, câştigând mandatul de deputat. Partidul are viceprimar la Iaşi şi vice la CJ, mai mult nu putea fi obţinut. Totuşi, ALDE ar putea deveni aspirator de traseişti din zona PNL, după ce partidul lui Tăriceanu a intrat la guvernare.
