Chirica neagă că ar fi fost chemat azi la DNA. Totuși, el recunoaște că a dat declarații scrise în fața procurorilor

Primarul Iașului Mihai Chirica susține că nu a fost chemat la DNA pentru a fi audiat, dar a recunoscut că a depus mai multe declarații scrise la sediul DNA care vizează dosare în care ar fi implicați oameni ai primăriei.

El a spus că procurorii DNA au cerut săptămâna trecută mai multe documente de la primărie în Dosarul Skoda. Mai mult, Chirica a afirmat că a depus declarații scrise la sediul DNA, fără însă a preciza data la care s-a întâmplat acest lucru.

”Nu am fost chemat azi (miercuri – n.r.) la DNA și nici nu mă pot duce la plimbare pe-acolo. Indiferent dacă voi fi chemat, totul va fi oficial, nu e nimic de ascuns. Nu sunt în faza de urmărire a cercetării penale. În dosarul Skoda, la vremea respectivă, eram viceprimar și răspundeam de Poliția Locală. Nu s-a întreprins nici o ilegalitate privind achiziționarea mașinilor. Pot fi subiectiv, dar a existat și un control al Curții de Conturi. La DNA am depus declarații nu doar în dosarul Skoda, ci și în alte trei dosare care vizează primăria Iași”, a afirmat Mihai Chirica.

Edilul ieșean a afirmat că dosarele respective vizează perioada cât primar al Iașului a fost Gheorghe Nichita.
Întrebat dacă în cursul zilei de miercuri, vreun șef din primărie a fost la DNA Iași, Chirica a confirmat că un angajat din instituție a dus corespondența.

”Nu am emoții, nu obstrucționez actul de Justiție. Nu am fost chemat, dar nu o să fug de răspundere. Nu consider că am încălcat legea. Nu vreau să aflu de acte de Justiție din presă, lucrurile trebuie să le aflăm pe calea procedurală, prin comunicarea firească”, a mai spus primarul Mihai Chirica.

El a precizat că nu poate să bage sub preș tot ce s-a întâmplat în primărie în anii 2014-2015.
”Car după mine un pachet de scheleți, pe care îl duc în spate din perioada trecută”, a adăugat primarul Mihai Chirica.

Surse din cadrul primăriei ieșene susțin că în cursul zilei de miercuri a existat o comunicare intensă între procurorii DNA și reprezentanți ai primăriei și că pe parcursul zilei, mai multe documente ale municipalității au fost trimise la sediul DNA.

În cursul dimineții, surse din cadrul DNA Iași precizau că primarul Chirica va fi audiat în aceeași zi la sediul instituției într-un dosar privind achiziția mai multor mașini Skoda de către primărie în anul 2013.
Documentele pentru achiziționarea mașinilor au fost semnate de Mihai Chirica, viceprimar la data respectivă.

Administratie

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)