Autostrada Neputinței: Avem politicieni mai proști ca în alte țări? Nici vorbă. Pur și simplu nu le pasă
Nici un guvern n-a făcut nimic pentru dezvoltarea infrastructurii. Nu avem o autostradă cap-coadă de la Constanța până în vestul țării, cum nu avem nici șosea rapidă între Moldova și Transilvania.
În timp ce alte țări europene pun infrastructura în capul listei cu priorități, la noi politicienii dau din gură la televizor, dar în realitate nu se întâmplă nimic semnificativ. Dacă n-am fi intrat în NATO și UE și dacă n-ar fi existat inițiativa privată care să împingă lucrurile, România ar fi arătat chiar mai prost. Am fi fost probabil ceva mai răsăriți ca Moldova de peste Prut.
De ce n-am reușit în 25 de ani să construim o autostradă de la un capăt la altul? Chiar de ce? Pentru că n-am avut politicieni care să se preocupe de asta. Degeaba vrem cu toții drumuri rapide, dacă oamenii care ajung sus nu se apucă serios de treabă.
Ați văzut vreun ministru al Transporturilor care să-și dea demisia pentru că birocrația îl împiedică să facă un anume proiect? Sau să plece din funcție pentru că guvernul său nu alocă suficienți bani? Nici unul n-a făcut asta. Și probabil că nici n-o va face.
Sunt politicienii noștri mai proști decât cei ai altor țări care sunt mult înaintea noastră? Nici vorbă. Pur și simplu nu-i interesează subiectul cu autostrăzile. Dacă ar fi preocupați, atunci lucrurile s-ar mișca. Și încă repede. Dar ei nu văd decât până la finalul mandatului lor. Doi-trei ani și gata.
O mărire la leafa bugetarilor e suficientă. Nu ridică ochii din pământ, nu se uită la România de peste cinci, 10 sau 20 de ani. De ce ar face-o? Ce rost are să înceapă o autostradă, oricum nu se termină înainte de alegeri.
A trecut un an de la înscăunarea guvernului PSD. Vedeți vreo lucrare majoră care să meargă strună?
Uitați-vă și la ceea ce se întâmplă la Aeroportul Iași. Anul ăsta nu s-a mișcat nimic. Potențial există, companiile aeriene vor să se dezvolte. Știe cineva când vom avea un nou terminal? Ni se spune că la anul încep lucrărie. Eu unul nu mai cred nimic. Din ce fonduri? Cum arată proiectul? De ce nu există transparență?
Ce e așadar de făcut? Cum putem lupta cu nepăsarea și nesimțirea? Dacă am avea autostradă, Moldova ar crește economic. Peste tot în lume, infrastructura atrage investiții.
Nici măcar n-am inventat noi roata. Trebuie doar să învățăm din ceea ce alții au făcut deja. Și să renunțăm la minciuni și populism. Degeaba mărim artificial consumul. Va crește economia cu 5 sau 6 la sută, dar în câțiva ani, ne vom întoarce de unde am plecat. Când vom fi cu toții mai bătrâni și mai îndatorați.
