Cine sunt cei care vin la Școala Informală de IT de la Iași, ce vârste au și care sunt șansele de angajare

300 de oameni au absolvit deja Școala Informală de IT (SIIT) de la Iași. Proiectul a fost lansat inițial la Cluj, apoi a făcut pui la Iași, dar și în alte trei orașe din țară.

Iașul numără 20.000 de angajați în industria IT, iar facultățile de profil scot anual 2.500 de absolvenți. SIIT încearcă să acopere un gol existent pe piață, companiile IT având nevoie ca de aer de angajați.

Nu toți cei care intră în școala de IT o și termină. Unii sunt sfătuiți să renunțe chiar din start, pentru că se dovedește că n-au prea multe în comun cu domeniul. Iar cine nu e pasionat de zona IT, nu are prea multe șanse de izbândă. Interesant, vin să urmeze cursurile școlii de IT inclusiv persoane care lucrează în bănci, în vânzări sau chiar în zona medicală (farmaciști).

„Iaşul devine tot mai mult un pol de dezvoltare IT. Pe lângă programatori din toată Moldova și chiar din București, am devenit atrăgători și pentru cei din Cernăuţi, Odessa (Ucraina) sau Bălţi, Chişinău, Cahul (Republica Moldova). În 2018, Iașul a primit și titlul de oraşul emergent al anului, oferit oraşelor în ascensiune“, a declarat Dan Zaharia, site-manager al Școlii Informale de IT de la Iași.

Vârsta medie a celor care vin la Școala Informală de IT este 29-30 de ani. De regulă sunt oameni care vor să-și schimbe job-ul.

Mihai Talpoș, co-fondatorul SIIT, susține că mulți tineri cu abilități în IT sunt tentați să intre rapid pe piața muncii, dar că sfatul său este să aibă răbdare și să acumuleze cât mai multe cunoștințe.

La nivel național, școala are peste 3.000 de absolvenți, iar rata de angajare este de 80 la sută. Costul pentru cei care doresc să urmeze SIIT este de aproximativ 250 de euro pe lună.

Afaceri

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)