Asociațiile care luptă pentru autostrada Moldovei îi trimit o epistolă Vioricăi Dăncilă

Asociaţiile civice care militează pentru autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş cer premierului Viorica Dăncilă să prezinte documente privind stadiul proiectului, în condiţiile în care există o lege privind construcţia autostrăzii. Totodată, societatea civilă acuză Executivul de lipsă de transparenţă.

Asociaţiile ”Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, ”Moldova vrea Autostradă”, ”Împreună pentru A8” şi ”Pro Infrastructură” au transmi,  luni, o scrisoare premierului, în care solicită documente asupra modului în care se aplică legea cu privirea la construcţia autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş.

Cele patru asociaţii afirmă că până în prezent nu au primit niciun act privind studiul de fezabilitate, tema de proiectare, proiectul pentru autorizarea lucrărilor şi proiectul de execuţie.

”Dacă documentele cerute de noi sunt în diferite stadii de elaborare (sau în procedură de atribuire a contractelor care au ca obiect elaborarea lor), vă solicităm să ne transmiteţi calendarul executării acestor documente şi sumele estimate pentru fiecare în parte, astfel încât să se aibă în vedere întregul obiectiv. Vă rugăm, de asemenea, să precizaţi numărul de kilometri al obiectivului de investiţii Autostrada A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, deoarece la această dată se discută despre două lungimi: 311,066 de kilometri (conform studiului de fezabilitate) sau 318,8 de kilometri (conform Masterplanului General de Transport)”, se arată în scrisoarea trimisă premierului de către cele patru asociaţii civice.

Totodată, semnatarii solicită precizări privind existenţa unor cereri de finanţare din bani europeni pentru documentaţia tehnico-economică aferentă investiţiei.

”Referitor la decizia Guvernului României de a ignora construcţia Autostrăzii A8 prin utilizarea fondurilor europene (investiţia e decontabilă până la 85% din total) pentru tronsonul de 68 de km Leţcani-intersecţie DN2 Soci, vă rugăm să ne transmiteţi documentele oficiale prin care statul român a notificat Comisia Europeană în contextul utilizării exclusive a Parteneriatului Public-Privat. Considerăm că cererea noastră este perfect îndreptăţită, întrucât nu cunoaştem nici intenţia de abordare a creditelor externe, şi nici a fondurilor europene nerambursabile. De asemenea, este evident că Ministerul Transporturilor a depăşit cu mult termenul de 30 de zile prevăzut de Lege, neiniţiind sau nefăcând public niciun document necesar pentru realizarea obiectivului”, mai arată cele patru asociaţii în scrisoarea transmisă premierului României.

Reprezentanţii asociaţiilor civice susţin că iau în calcul să acţioneze guvernul în judecată pentru nerespectarea legii privind construirea autostrăzii care să lege Moldova de Ardeal.

Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)