Cum va arăta noul sediu al grupului de firme Electra. Alexandra Berdan (arhitect): “Am gândit totul până la ultimul detaliu. Nu e nimic opulent, este exact ce trebuie“

Grupul de firme ELECTRA pregătește o surpriză de proporții: un nou sediu modern care va funcționa în Parcul Industrial de la Miroslava. Investiția se ridică la câteva milioane de euro. Se lucrează intens la noua construcție, inaugurarea fiind programată undeva în toamnă. Proiectul noii hale de producție, conceput de echipa de arhitecți de la A+noima condusă de Alexandra Berdan, a fost răsplătit recent cu un important premiu la RBA Romanian Building Awards. Este vorba de o gală organizată în cadrul SHARE Bucharest 2019, juriul fiind format din cinci experți independenți, între care trei au fost străini.

Alexandra Berdan spune că premiul reprezintă o validare a valorii unui proiect care și-a dorit să devină un reper în arhitectura industrială.

“Construcțiile industriale sunt socotite paria. Nu au aparent vreo miză, însă trebuie să ținem cont că în această industrie lucrează oameni care au nevoie de spații bune. Asta duce în final la creșterea productivității“, consideră Alexandra Berdan.

Cum va arăta noul sediul Electra? Va fi un ansamblu, cu hale distincte pentru cele trei firme din cadrul grupului.

“Fiecare hală are spații de producție și spații de birouri. Vor fi unite de un corp comun. În mijloc va fi o zonă de mese, săli de protocol și training, dar și un spațiu expozițional. Totul s-a făcut cu mare grijă, nu e nimic opulent, este exact ceea ce trebuie“, povestește Alexandra Berdan.

Fiecare hală este compusă din două secțiuni. O deschidere de 10m, supraetajată, adăpostește spațiile tehnice, sociale și administrative. Spațiile de producție sunt organizate pe orizontală, pe secțiunile de 20 și respectiv 40 de m. Spațiile de birouri, situate la etaj, comunică vizual cu spațiile de producție.

Pe verticală, cele 3 volume, își adaptează forma la contextul interior și exterior. Acoperișurile înclinate se adresează atât cerințelor funcționale ale clădirilor, cât și condițiilor de mediu.

Pentru a crește viteza de construcție și a reduce costurile, modularitatea și prefabricarea au fost folosite intensiv în gândirea și executarea tuturor detaliilor. Structura, din beton armat prefabricat, a fost utilizată ca referință la metodele folosite unanim în trecut, la construcția a halelor industriale din România.

Deși caracterizat în principal ca un volum ermetic, ritmul de ferestre verticale – tip, perforează uniform fațadele din panouri termoizolante pentru a deschide volumul către exterior.

Conceptul a durat câteva luni, proiectul fiind demarat în 2017. În prezent se lucrează deja la construcția sediului, inaugurarea fiind programată în toamnă.

“Clădirea exprimă valorile grupului Electra, adică grija față de oameni, dar și grija față de mediu. Nu există un proiect similar în Iași. Am gândit totul până la ultimul detaliu, inclusiv posibilitățile de extindere. Noi suntem obișnuiți să băgăm oamenii în hale la nimereală, dar nu obții rezultate în acest mod. Vorbim de specialiști în electronică, nu-i poți pune într-un spațiu oarecare“, mai spune Alexandra Berdan.

Despre Romanian Building Awards


Premiile Naționale pentru Spațiu Construit – Romanian Building Awards și-au desemnat câștigătorii. Pe 18 aprilie 2019, la Radisson Blu Hotel București, a avut loc ultima etapă de jurizare a proiectelor depuse în concurs. Juriul format din cinci experți independenți a participat la sesiunile live de prezentare a proiectelor finaliste și a decis acordarea a două premii câștigătoare și a trei mențiuni. Anul acesta, componența juriului a fost: Șerban Țigănaș, Secretar General Uniunea Internațională a Arhitecților, Cinzia Ferrara, fondator al firmei Ferrara Palladino Lightscape din Milano, Andreas Vardas, fondator VardaStudio din Cipru, Fernando Menis, fondator și arhitect șef Menis Arquitector din Spania și Bruno Andreșoiu, redactor șef Igloo România.

În cadrul concursului Romanian Building Awards au fost înscrise 60 de proiecte, cu o valoarea de peste 500 de milioane de euro. Într-o primă etapă, Board-ul RBA, format din membrii Consiliului Consultativ al Arhitecților din Europa Centrală și de Sud-Est (CCA-CEE), a selectat 12 proiecte din cele 60 depuse, fiecare birou de arhitectură finalist primind cu o diplomă de excelență din partea organizatorilor.

Motivația juriului pentru premiul oferit celor de la A+noima:

„Juriul a apreciat conceptul simplu și clar orientat spre a pune oamenii împreună. Un plan flexibil, care indică posibilități de creștere organică, este dezvoltat în jurul unui nucleu fix; designul urmează un fel de filosofie de team building. Rezultatul este arhitectura bazată pe bun simț”.


Afaceri

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)