Furtună pe început de an: Şeful CJ Iaşi Costel Alexe este acuzat de DNA de luare de mită
DNA cere Procurorului General să îl sesizeze pe președintele Iohannis pentru încuviințarea urmăririi penale a lui Costel Alexe, fost ministru PNL al Mediului și actual șef al Consiliului Județean Iași, potrivit unui comunicat de presă. În comunicatul oficial nu apare numele lui Alexe, dar surse judiciare au declarat pentru G4Media.ro că este vorba despre fostul ministru liberal al Mediului.
Procurorii DNA îl acuză pe Alexe, unul dintre cei mai influenți lideri PNL, că ar i-fi cerut direct managerului unui combinat siderurgic produse din tablă în schimbul alocării către respectivul combinat a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Produsele cerute de Alexe – 22 tone de tablă (cu valoare de circa 103.000 lei), ar fi fost primite în datele de 23 aprilie 2020 și 7 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă de-a sa, potrivit procurorilor DNA.