Cunoscuţii antreprenori Dan Şucu şi Dragoş Petrescu vor investi un milion de euro la EXONIA. Cum au decurs negocierile şi care au fost argumentele fondatorului companiei ieşene, Tiberiu Stoian

Prezenţă neaşteptată miercuri seară în emisiunea Imperiul Leilor pe ProTV. Ieşeanul Tiberiu Stoian, fondatorul companiei EXONIA, a apărut în faţa unor cunoscuţi oameni de afaceri dispuşi să investească în firme cu potenţial.

“Sunt fondatorul fabricii de bani EXONIA. Noi la EXONIA transformăm hârtia în bani. Personalizăm hârtia şi o transformăm în sacoşe biodegradabile de care toţi clienţii au nevoie. Sunt dispus să cedez 15 la sută din acţiunile fabricii contra sumei de un milion de euro”, aşa a sunat mesajul lui Tiberiu Stoian.

Ieşeanul şi-a prezentat apoi traseul în afaceri, explicând că a ajuns la ideea sacoşelor personalizate după ce a tot căutat pe piaţa din România produse de acest gen pentru magazinele sale.

“În facultate am înfiinţat un mic copy-center care în numai patru ani s-a transformat într-o reţea de 17 magazine de birotică. În acea perioadă foloseam în reţeaua mea de magazine cel puţin 50.000 de sacoşe lunar. Nu erau personalizate la momentul ăla. Mi-am dorit să găsesc şi eu o soluţie prin care să folosesc sacoşe personalizate cum văzusem că se întâmplă în ţările occidentale. Am căutat un furnizor şi mi-a fost greu să găsesc în România. Am găsit în final, dar în Italia şi în Turcia. Mi-am rezolvat problema, dar am considerat că poate fi o oportunitate. Motiv pentru care am decis că ar fi potrivit să înfiinţez prima mea fabrică de ambalaje”, a spus în emisiune Tiberiu Stoian.

Antreprenorul ieşean a afirmat că anul trecut, în plină pandemie, a inaugurat cea mai modernă capacitate de producţie din Europa pentru fabricarea sacoşelor biodegradabile din hârtie. Investiţia a fost de 3,5 milioane de euro, capacitatea de producţie fiind de 3.000 de tone pe an.

“Avem posibilitatea să livrăm între cinci şi şapte milioane de sacoşe în fiecare lună”, a explicat Stoian.

Negocieri dure: un milion de euro pentru 25 la sută din acţiuni

Cel mai încântat de proiectul ieşeanului a fost Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, care şi-a amintit că a avut o afacere similară prin 1991. Dragoş Petrescu, fondatorul City Grill Restaurants, a oferit un milion de euro pentru 33 la sută din acţiunile EXONIA, iar Mohammad Murad a făcut o ofertă similară.

Dan Şucu a plusat. “Un milion de euro pentru 25 la sută din acţiuni. Simt că mă întorc în tinereţe, e prima mea afacere, am şi uitat de ea. Aş vrea s-o iau de la capăt alături de tine”, i-a transmis Şucu fondatorului EXONIA.

Murad a anunţat imediat că se retrage şi că rămâne la nivel de client al firmei ieşene.

Contraoferta lui Tiberiu Stoian a venit rapid: cedarea a 20 la sută din acţiuni pentru un milion de euro. Dan Şucu a rămas ferm pe poziţii (25 la suta din acţiuni pentru un milion de euro), iar Tiberiu Stoian a acceptat. Cei doi au bătut palma.

Ba mai mult, Dan Şucu i-a transmis lui Dragoş Petrescu că dacă e interesat de proiect, atunci poate intra şi el în afacere. Fondatorul City Grill Restaurants n-a stat prea mult pe gânduri şi a acceptat propunerea.

Tiberiu Stoian exultă: Vom avea doi mentori cu o experienţă colosală

Pentru EXONIA începe o nouă etapă, iar Tiberiu Stoian se arată încrezător în viitorul companiei:

“1 Milion €uro. Investiție adjudecată!

Echipajul Fabricii De Ambalaje Exonia a terminat cursa în pole position!

Începând de astăzi vom avea doi noi parteneri asociați în boardul de administrare al companiei, doi mentori cu o experiență absolut colosală, care suntem convinși că își vor lăsa amprenta pe evoluția noastră accelerată din perioada următoare.

Mulțumim domnului Dan Șucu și domnului Dragos Petrescu pentru încrederea acordată și promitem să ne ridicăm la nivelul așteptărilor domniilor lor, inclusiv dpdv al indicatorilor viitori“, a scris Tiberiu Stoian pe Facebook, la câteva minute după finalul emisiunii.

Afaceri

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)