Transfer în lumea afacerilor: Dorel Codină, fost director al Parcului Industrial Miroslava, este noul CEO al grupul Drăghici Dental

Mutare spectaculoasă în businessul ieşean. Dorel Codină, director până de curând la Parcul Industrial Miroslava, merge la grupul Drăghici Dental, unde va ocupa o poziţie de vârf.

Anunţul l-a făcut chiar fondatorul grupului, Dan Drăghici, într-o postare pe Facebook.

”Întotdeauna reușitele grupului de firme Drăghici Dental s-au bazat pe o muncă de echipă, iar eu cred că echipa este cel mai important asset al unei companii. Din acest motiv, mă bucură să pot anunța că, din august, ni se alătură la vârful managementului Dorel Codină, în calitate de CEO. Îl cunosc de ceva ani deja pe Dorel și mi-am dorit, în sinea mea, încă de la primele întâlniri ca, în viitor, să lucrăm împreună. A fost un soi de chimie care acum ne-a adus, la momentul potrivit, împreună”, afirmă Dan Drăghici.

Antreprenorul ieşean spune că următorii ani sunt cruciali pentru dezvoltarea laboratorului Drăghici Dental, a rețelei de clinici Junior&Family Dental Center și a companiei Safra Dental.

Afaceri

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)