Deputatul USR PLUS Monica Berescu vine cu ultimele noutăţi privind autostrăzile Moldovei

“Iată ce s-a discutat astăzi în ședința CNAIR despre autostrăzile Moldovei.
Nu s-a ajuns la un acord cu asociația profesională care cere 100.000 euro/ha, evaluare considerată inacceptabilă de către autorități.
Avem și o veste bună, privind sectorul Bacău – Pașcani din A7, care prinde viteză.
???? A8
???? Tronsonul Tg Mureș – Tg Neamț:
- A fost depus Studiul de Fezabilitate iar acesta va fi evaluat de către CNAIR în maxim 20 de zile.
- Se estimează că în luna decembrie 2021 va fi gata toată documentația și se va pregăti scoaterea la licitație a construcției acestui sector
- Vor fi obținute trei acorduri de mediu, pentru cele două ”capete”, Tg Mureș-Miercurea Nirajului, Leghin – Moțca și sectorul montan dintre acestea, acorduri documentate în paralel.
- Termenul pentru obținerea pentru cele două capete și finalizarea documentației de finanțare rămâne luna decembrie 2021, ele fiind prinse în PNRR
- În scenariul optim, tot în decembrie 2021 vor fi finalizate și cele pentru sectorul montan sau cel târziu martie 2022, dacă apar dificultăți datorate ariilor protejate străbătute
???? Tronsonul Tg Neamț – Iași – Ungheni:
- Se continuă ridicările topometrice pe teren și o veste bună este finalizarea studiului de trafic
- CNAIR se va implica direct, fără contractanți, în actualizarea certificatelor de urbanism pe acest tronson, inclusiv a avizelor aferente, pentru a accelera reemiterea acestora.
- 18 august rămâne fixată pentru emiterea analizei multicriteriale AMC 1+2, de către proiectantul Consitrans
- Dintre cele patru variante vehiculate de ocolire a mun. Iași de către A8, AMC va conține, cel mai probabil, Varianta Albastră de traseu, care trece prin zona Lețcani – Rediu – Popricani – Golăești.
- A fost confirmat și al patrulea nod de descărcare de pe A8, cu DJ 282, care va fi prevăzut în AMC.
???? A7
???? Tronsonul Ploiești – Buzău:
- Sunt discuții în continuare cu asociația Camera Notarilor Buzău, cu privire la reconsiderarea evaluării anumitor terenuri la 100.000 eur/ha, evaluare considerată inacceptabilă de către CNAIR, dar și de către autoritățile locale buzoiene și care poate frâna derularea documentației tronsonului
???? Tronsonul Buzău – Focșani:
- Există întârzieri la studiul geotehnic. Acest fapt întârzie studiul de fezabilitate care, alături de avize, fundamentează Proiectul Tehnic.
- În acest context, se consideră că procedura de licitație pentru execuția tronsonului va fi lansată la finele lunii octombrie 2021.
???? Tronsonul Focșani – Bacău:
- S-au efectuat foraje doar pe 54 metri liniari (ml) față de săptămâna trecută, din cauza lipsei de mobilizare a proiectantului.
- Data de 20 septembrie pentru predarea Studiului geotehnic devine nerealistă iar data de 06 octombrie pentru predarea Studiului de Fezabilitate, la fel. CNAIR va aplica penalități în acest caz.
???? Tronsonul Bacău – Pașcani:
- Vești bune: a fost semnat contractul cu INHGA (www.inhga.ro) pentru finalizarea studiului hidrologic până pe 3 septembrie. Acesta va clarifica dacă și unde vor fi relocate prizele de apă pentru alimentarea mun. Roman, în perspectiva construirii podului peste râul Moldova în acea zonă, Pildești – Simionești, Neamț.
- Altă veste bună: cantitativ și calitativ, la alcătuirea documentației, acest tronson a ajuns din urmă pe Focșani – Bacău.
- Procedura de licitație pentru execuție, pentru ambele tronsoane, va avea loc cel mai probabil în luna noiembrie 2021.
???? Tronsonul Pașcani – Suceava – Siret:
- În această săptămână încep forările pentru studiul geotehnic
- CJ Suceava nu acceptă ca cei 15 km dintre Siret și Rădăuți să fie efectuați în regim de drum expres (DX). În condițiile în care toate elementele geometrice vor fi de autostradă (se va putea ulterior construi rapid banda de urgență), traficul nu justifică pentru următorii 25 de ani regimul de autostradă, acesta nefiind prevăzut astfel în master planul de transport.“

SURSA: Deputat USR PLUS Monica Berescu, Facebook

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)