Liderul PSD Iaşi îi cere demisia lui Costel Alexe de la şefia CJ: Preocuparea lui este doar pentru a-şi rezolva problemele penale şi nu pentru a continua proiectele judeţului
Preşedintele PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, cere demisia şefului Consiliului Judeţean, Costel Alexe, motivând că liberalul este cercetat de DNA într-un nou dosar de corupţie şi nu mai poate administra bugetul judeţului fără să existe suspiciuni de fraudă.
“Iaşul este din nou în centrul atenţiei presei naţionale. Şi nu pentru realizări administrative, investiţii sau lucrări de anvergură, ci din cauza unei noi descinderi a DNA la Consiliul Judeţean Iaşi care îl vizează pe deja penalul Costel Alexe. Cred că bătaia de joc trebuie să se oprească aici. Este absolut necesar ca, până la sfârşitul zilei, Alexe să îşi prezinte demisia în faţa ieşenilor. Este singurul gest de onoare pe care îl mai poate face”, a afirmat, într-un comunicat de presă, şeful PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa.
Popa a amintit că numărul dosarelor în care Costel Alexe este cercetat creşte de la o zi la alta şi a susţinut că “acest individ nu mai este o garanţie pentru niciun ieşean că poate administra bugetul judeţului fără să existe suspiciuni de fraudă sau de corupţie”.
“Preocuparea lui Alexe este doar pentru a-şi rezolva problemele penale şi nu pentru a continua proiectele de modernizare şi dezvoltare a judeţului. Acum, asupra întreg aparatului administrativ planează suspiciuni .Conform comunicatul remis de organele de anchetă, faptele de corupţie ar fi fost comise în perioada februarie – august 2021, deci în actualul mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean. Acest lucru arată foarte clar ce fel de om este Alexe. Şi ca ministru, dar şi acum la Consiliu Judeţean s-a ocupat cu alte lucruri decât cele pentru care a fost învestit cu încredere din partea ieşenilor. Costel Alexe nu mai poate şi nu mai trebuie să vorbească în numele ieşenilor din judeţ. Pe noi nu ne reprezintă un penal corupt lipsit de orice scrupule”, a adăugat preşedintele PSD Iaşi, Maricel Popa.