Creştere importantă a cifrei de afaceri pentru grupul de firme Drăghici Dental. Urmează investiţia de 2,6 milioane de euro într-un laborator în Parcul Industrial Miroslava

Grupul de firme Drăghici Dental anunță o creștere a cifrei de afaceri la finalul trimestrului al III-lea din 2021 cu peste 30% față de aceeași perioadă a anului anterior. Afacerile au fost susținute de o creștere similară (de 28%) a principalului business, Laboratorul de Tehnică Dentară Drăghici Dental, care a înregistrat și o dublare a profitului comparativ cu 2020. Creșteri importante au fost înregistrate și în cazul lanțului de clinici stomatologice Junior&Family Dental Center și a Safra Implant.

Piața medicinei dentare a revenit în acest an, după perturbarea serioasă produsă în primăvara anului 2020, când a fost instituit la nivel național lockdown-ul, iar grupul Drăghici Dental s-a concentrat pe eficientizarea fluxurilor de business și consolidarea poziției sale în domeniul tehnicii dentare. De asemenea, au fost realizate investiții importante în clinicile stomatologice din Iași (Sf. Lazăr) și Timișoara, însumând 200.000 euro.

Cifra de afaceri a grupului pentru primele trei trimestre din acest an a ajuns la aproape 9 milioane de lei, în creștere de la aproape 6 milioane de lei în aceeași perioadă a anului precedent, în vreme ce profitul a crescut de la 650.000 lei la 1.152.000 lei.

Creșterea semnificativă a ratei de profit, precum și estimarea de 30% creștere a cifrei de afaceri au fost obiective clare pe care le-am stabilit la începutul acestui an și mă bucur să pot anunța că suntem în grafic, chiar puțin peste așteptările noastre care au avut doza lor de optimism.
Suntem pe creștere și datorită unor decizii curajoase asumate, vorbim despre regândirea proceselor de business sau de digitalizarea accentuată a zonei de tehnică dentară. Laboratorul Drăghici Dental se va dezvolta foarte mult în perioada următoare și vom concentra resurse financiare și umane pentru a deschide puncte proprii de lucru și pentru a face achiziții“, declară Dan Drăghici, fondatorul grupului de firme Drăghici Dental.

Investiții strategice: laboratorul de 3.000 de metri pătrați și 2,6 milioane de euro investiție în Parcul Industrial Miroslava

Dan Drăghici anunță și intrarea în linie dreaptă a investiției de la Parcul Industrial Miroslava în cel mai mare laborator de tehnică dentară din România, care va avea 3000 de metri pătrați și este estimat la un cost total de 2,6 milioane de euro.

„Așteptăm documentația tehnică, suntem în plin proces de autorizare și cel mai probabil 2022 va fi anul în care va debuta din fonduri proprii această investiție la care visăm de mult timp. Am intenționat să o realizăm din fonduri europene, însă evoluția business-ului nostru și a pieței dentare în general ne dau încredere că o putem implementa prin eforturile noastre.
De la vis am ajuns acum la certitudine și este un pas major în dezvoltarea noastră, pentru că aici vorbim despre un concept integrat – pe lângă spațiile laboratorului Drăghici Dental, investiția de la Miroslava va mai include și spațiile de cursuri și conferințe profesionale“.

De asemenea, în viitorul apropiat, Drăghici Dental va achiziționa mai multe laboratoare în București și Timișoara, cu care sunt în negocieri avansate. Grupul urmărește extinderi în orașele mari ale țării și sunt deschiși unor colaborări și parteneriate locale. În prezent, colaborează deja cu peste 500 de medici din 14 județe ale României.

Dan Drăghici este membru al Romanian Business Leaders, iar din acest an s-a alăturat și Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED.

„Avem nevoie să vorbim în relația cu autoritățile pe o singură voce și să ne adunăm cât mai repede la un loc toți cei care activăm în zona business-ului medical dentar și să avem o viziune coerentă pentru acest domeniu pentru următorii ani. Trendul nu mai poate fi întors – 70% din piață se va concentra în cel mult 10 ani în jurul câtorva mari jucători din medicina dentară, fără a-i exclude pe cei mai mici“, încheie Dan Drăghici.

Grupul de firme Drăghici Dental: extindere și pentru celelalte linii de business
Grupul de firme Drăghici Dental este construit în jurul principalului business, Laboratorul Drăghici Dental, care generează circa 70% din venituri. Acesta este completat de rețeaua de „Junior&Family Dental Center“, care numără două clinici în Iași, una în Timișoara și una în București, totalizând 26 de unit-uri dentare. Lanțul de clinici va crește și în perioada următoare, fiind analizate oportunități și în alte orașe mari ale României – atât pentru a deschide puncte de lucru proprii, cât și prin sistemul de parteneriat deja funcțional – „Junior Family Partner“.
De asemenea, Safra Implant oferă produse și servicii destinate medicinei dentare. Portofoliul de produse urmează să fie completat de aparatura medicală, cu accent pe tot ceea ce înseamnă digitalizarea atât a clinicilor stomatologice, cât și a laboratoarelor de tehnică dentară. Prin intermediul acestor soluții digitale inovative, clienții au acces la un sistem integrat care eficientizează foarte mult activitatea medicală.

Afaceri

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)