BlueAir va avea în vară zboruri către 13 destinaţii de pe aeroportul Iaşi. Surprize mari pentru 2023
Compania aeriană BlueAir a anunţat miercuri că va opera în acest an zboruri către 13 destinaţii de pe aeroportul din Iaşi, printre acestea numărându-se Barcelona, Paris, Londra, Roma şi Munchen.
Directorul comercial Blue Air, Krassimir Tanev, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă că din vară compania va aloca două avioane bazei de la Iaşi şi că vor fi operate în total 46 de zboruri pe săptămână către 13 rute directe.
În prezent de la Iaşi se poate zbura cu Blue Air către Bucureşti şi Dublin, dar începând cu luna iunie vor exista legături directe către Barcelona, Bruxelles, Dusseldorf, Londra Luton, Munchen, Paris Charles de Gaulle, Roma Fiumicino şi Torino.
De asemenea, pe perioada sezonului estival, vor fi introduse curse directe de la Iaşi către Heraklion, Mykonos şi Zakyntos.
Potrivit directorului comercial al companiei, Krassimir Tanev, Blue Air va aloca încă două aeronave bazei de la Iaşi din 2023, numărul de zboruri urmând să ajungă la 25.
Iată lista cu noile destinaţii din 2023: Amsterdam, Praga, Atena, Copenhaga, Milano, Catania, Larnaca, TelAviv, Rhodos, Chania, Corfu şi Lefkada.0
Directorul interimar al Aeroportului ieşean, Romeo Vatră, a afirmat că în prezent, există în medie 42 de zboruri pe zi pe aeroportul din Iaşi şi că în luna martie traficul a atins 120.000 de pasageri.
”Sper ca această colaborare cu Blue Air să fie una de lungă durată. Estimăm că la finalul anului vom trece de un milioan de pasageri”, a precizat directorul aerogării ieşene, Romeo Vatră.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a declarat că în lipsa unei autostrăzi spre vestul ţării, Iaşul are nevoie ca de aer de un aeroport modern. Alexe a declarat că speră ca până la sfârşitul anului viitor să fie finalizat noul terminal de pasageri, de zece ori mai mare decât cel actual.
Alexe le-a sugerat celor de la Blue Air să introducă zboruri interne pe rutele Iaşi-Cluj şi Iaşi-Timişoara.

