A fost finalizată procedura de achiziţie pentru modernizarea Aeroportului Iaşi. Câştigătoare este firma Strabag, iar investiţia presupune construirea unui nou terminal, de trei ori mai mare decât cel actual

Conducerea Aeroportului Iaşi a finalizat, marţi, procedura de achiziţie în urma căreia a fost desemnată firma care se va ocupa de construirea noului terminal de pasageri, investiţia ridicându-se la aproximativ 327,9 milioane de lei, fără TVA.

În urma evaluării celor trei oferte, a fost selectată SC Strabag SRL, cu 12 subcontractanţi, compania austriacă obţinând punctajul cel mai mare.

Contractul, în valoare de aproximativ 327,94 milioane de lei fără TVA, vizează servicii de proiectare, elaborarea documentaţiei tehnice şi execuţia lucrărilor.

Celelalte două asociaţii înscrise la licitaţie au la dispoziţie zece zile pentru a depune eventuale contestaţii.

Investiţia va fi realizată din fonduri europene şi urmează să fie terminată în decembrie 2023.

Noul terminal va avea o suprafaţă de trei ori mai mare decât actualul, 31.210 metri pătraţi. Capacitatea de procesare va fi de 3,3 milioane pasageri pe an. Realizarea terminalului presupune inclusiv reconfigurarea drumului de acces spre aeroport, dar şi modernizarea actualei parcări de autoturisme. Detalii pe News.ro

Administratie

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)