Filip Havârneanu, președintele USR municipiul Iași: Oamenii cu care am discutat sunt sătui de corupţia din Iaşi şi de faptul că oraşul stagnează
Deputatul Filip Havârneanu și totodată președintele filialei municipale USR Iași a luat orașul la pas împreună cu echipa sa, pentru a dialoga cu cetățenii despre problemele lor, dar și despre propunerile acestora pentru comunitatea ieșeană.
“USR te ascultă” este o campanie care se desfășoară la nivel național și care are ca obiectiv strângerea relației între societate și formațiunea consacrată ca luptând împotriva hoției, abuzurilor și corupției. Filip Havârneanu consideră că oamenii nu trebuie consultați doar în campaniile electorale.
“Am vrut ca oamenii pe care i-am întâlnit să știe că orice decizie, orice proiect pus pe listă pleacă de la dorințele lor, de la așteptările pe care le au de la noi. Suntem lângă ei, luăm străzile la pas și vrem să aflăm cu sinceritate ce putem îmbunătăți la noi, în administrația de mâine, în viețile lor. Această campanie care mă bucur că se concretizează, este echivalentul a două cursuri, unul de perfecționare și altul de relaționare, pe care nu ai voie să le ratezi, dacă vrei să rămâi în slujba cetățenilor”, a declarat Filip Havârneanu.
Deputatul USR a constatat că mulți dintre ieșenii cu care a discutat sunt sătui de faptul că orașul stagnează, că Iașul este ținta procurorilor DNA, prin prisma corupției de la Primărie și că marile proiecte nu au devenit realitate în regiune.
“Sunt lucruri care trebuie corectate fără amânare, iar dialogul față în față este cea mai corectă alegere pentru a înțelege solicitările ieșenilor care au pe bună dreptate, așteptări de la aleși. Le mulțumim tuturor celor care ne-au explicat cum văd ei dezvoltarea Iașului și avem încredere că vor opta pentru un primar cinstit şi pentru o echipă care nu se teme de muncă, pentru o administrație curată care nu fuge de responsabilitate. Îi încurajez pe ieșeni să îmi scrie, să îmi relateze cum văd ei viitorul, să îmi sesizeze fără teamă nereguli acolo unde acestea există”, a mai adăugat Filip Havârneanu.


