În primăvară, Ryanair lansează două zboruri de la Iaşi, către Bergamo şi Dublin. Foarte probabil ca şi WizzAir să anunţe în câteva zile noi destinaţii de la Iaşi
Ryanair va deschide în primăvară două zboruri pe aeroportul din Iaşi, anunţă boardingpass.ro. Este vorba de Iaşi-Milano (Bergamo) şi Iaşi-Dublin. Ambele zboruri există deja în grila aeroportului ieşean, fiind operate de Wizz Air şi HiSky.
Către Milano, Ryanair va opera cinci zboruri pe săptămână (marţi, miercuri, joi, sâmbătă şi duminică), iar către Dublin vor fi două curse (joi şi duminică).
Pe 14 decembrie urmează o conferinţă la Iaşi a celor de la Wizz Air, iar unele surse spun că ar putea fi anunţate noi zboruri de la Iaşi începând de anul viitor. De la jumătatea acestei luni, WizzAir va aloca a patra aeronavă pentru baza de la Iaşi. Totodară, vor fi lansate trei noi zboruri (Copenhaga, Basel şi Memmingen).
În luna noiembrie, traficul pe aeroportul din Iaşi a fost 97.000 de pasageri, iar cel mai probabil în decembrie vor fi peste 100.000 de pasageri. Asta înseamnă un trafic total pe 2022 de peste 1,5 milioane de persoane.
