Deputatul Alexandru Kocsis de la Forţa Dreptei le cere scuze celor 700 elevi de la Şcoala Normală Vasile Lupu din Iaşi: Am promis mult şi am reuşit puţin

”Şcoala Normală Vasile Lupu Iaşi mai așteaptă. Așa au decis colegii din majoritatea parlamentară. Cea mai veche școală de dascăli din Principatele Unite, cu 167 de ani de istorie, încă nu merită să fie reabilitată. Am cerut 55 de milioane de lei din Fondul de rezervă al Guvernului. Poate unora li se pare mult, dar în urmă cu două luni au acordat pomeni în valoare de 726 de milioane de lei din acest fond de rezervă.

Păcat că nu știm să respectăm istoria, tradiția și excelența în educație. Această instituție de învățământ ar fi o perlă a sistemului de educație în alte state mai civilizate. La noi este lasată într-o stare de degradare cruntă, cu ultima renovare serioasă făcută tocmai în 1965.

Parlamentarii de la PSD, care se aflau chiar în fața mea când am susținut amendamentul, au râs când am zis să ne ferească Dumnezeu de un cutremur. Au zis că nu sunt cutremure la Iași. Eu îi îndemn să viziteze amfiteatrul Colegiului Pedagogic și se vor gândi de două ori înainte să mai râdă.

Personal, îmi cer scuze față de cei peste 700 de elevi care învață în această școală. Îmi cer scuze și față de cadrele didactice pe care le-am amăgit la prima mea vizită în anul 2020. Am promis mult atunci și am reușit puțin. Vă rog să mă iertați!”

SURSA: Alexandru Kocsis, deputat Fortza Dreptei, Facebook

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)