Senatorul PSD Maricel Popa despre campania „Iașul pe mâini bune”, iniţiată de PNL: Singurul titlu adevărat este: „Iașul pe mâna penalilor!”
Continuă declaraţiile politice acide între PNL şi PSD la Iaşi. Senatorul PSD Maricel Popa consideră că „Iașul pe mâini bune”, campania de marketing politic a liberalilor ieșeni, este cea mai scandaloasă minciună din ultimii 30 de ani.
Popa aminteşte că Mihai Chirica, primarul PNL, are calitatea de suspect sau de inculpat în cel puțin patru dosare DNA și DIICOT, iar Costel Alexe, președintele liberal al Consiliului Județean, este trimis în judecată în două cazuri instrumentate de procurorii anticorupție.
”Filiala din Iași a PNL este, probabil, organizația de partid din întreaga Românie cu cele mai mari probleme de integritate. În acest tablou sumbru, singurul titlu adevărat este: „Iașul pe mâna penalilor!”. Chirica, Alexe și Alexandru Muraru, președintele marionetă, nu au făcut absolut nimic pentru ieșeni. În schimb, au lucrat doar pentru îmbogățirea lor. Și-au luat vile de sute de mii de euro, apartamente, cabane și ferme, mașini luxoase. Au afaceri trecute pe numele neamurilor folosite ca paravan. Aroganți, lacomi și mincinoși, liderii locali ai PNL au luat Iașul pe persoană fizică”, a afirmat senatorul PSD, Maricel Popa.
Parlamentarul social-democrat a precizat că Iaşul nu are şosea de centură, tren metropolitan, sală polivalentă, stadion modern sau operă, în timp ce Filarmonica se dărâmă, aerul este otrăvit din cauza poluării, traficul auto este infernal, iar în Urbanism domnește haosul.
”Acum, PNL vrea încă patru ani în fruntea Primăriei și a CJ, cu aceiași Chirica și Alexe. Uitați ce spunea Alexandru Muraru, actualul președinte al PNL Iași, în februarie 2020: „(…) cred că eventuala primire în PNL a primarului Chirica este o eroare politică majoră (…) Actualul primar (Mihai Chirica) este implicat în numeroase scandaluri imobiliare și financiare, are o avere pe care nu o poate justifica, este inculpat într-un dosar penal pe rolul Parchetului Iași, iar recent a fost condamnat pentru declarații rasiste de către CNCD. Insultele, jignirile, răfuielile cu presa, intimidarea oamenilor de afaceri sunt la ordinea zilei (…) Eventuala candidatură a lui Mihai Chirica din partea PNL va decredibiliza pentru mulți ani organizația. Se va termina prost, în oricare scenariu (…)”.
Între timp, în toamna anului 2020, Chirica a candidat la Primărie din partea PNL și a câștigat. Averea lui și a familiei sale a sporit, dosarele penale s-au înmulțit. Dar Alexandru Muraru, devenit între timp deputat și șef de filială, a fost lovit de amnezie. Nu mai numără nici dosarele lui Chirica, subalternul său pe linie de partid, nici pe ale lui Alexe. Îi susține pe ambii până la capăt.
Pentru că, evident, și Alexandru Muraru vrea un nou mandat de parlamentar. Totul pentru PNL, nimic pentru Iași!”, a declarat senatorul Maricel Popa.
